Alegeri legislative în Kârgâzstan: Peste 2.000 de candidaţi şi 14 partide au intrat în cursă

Secțiile de votare s-au deschis duminică în Kârgâzstan pentru alegeri legislative în acest stat considerat ca fiind cel mai democratic din fosta Asie Centrală sovietică.
Filip Stan
04 oct. 2015, 07:35
Alegeri legislative în Kârgâzstan: Peste 2.000 de candidaţi şi 14 partide au intrat în cursă

Scrutinul a fost declarat deschis la orele 02.00 GMT în această țară cu aproape șase milioane de locuitori, la care se prezintă 14 partide și peste 2.000 de candidați, a anunțat Comisia Electorală Centrală (CEC).

Printre favorite, Partidul Social-Democrat din Kârgâzstan (SDPK), apropiat președintelui prorus Almazbek Atambaev, va înfrunta alte patru formațiuni politice pentru a-și împărți cele 120 de locuri ale Consiliului Suprem (parlamentul țării).

Cu o populație majoritar musulmană, Kârgâzstanul, care a fost scena a două revoluții după 2005, este singura țară din Asia Centrală care organizează alegeri considerate libere și corecte de către observatorii Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).

La fel ca vecinii săi din Asia Centrală, țara a cunoscut un președinte cu tendințe autoritare, Askar Akaev, aflat la putere din epoca sovietică și îndepărtat în 2005.

Succesorul său, Kurmanbek Bakiev a fost și el destituit în 2010, un an marcat de sângeroase violențe etnice între kârgâzii majoritari și minoritatea uzbecă, principala victimă a atacurilor.

Ulterior, țara l-a ales în mod pașnic pe Almazbek Atambaev, care urmează o politică prorusă în scopul dezvoltării economiei sale, una din cele mai sărace din regiune și pe care recenta criză economică din Rusia o pune la grea încercare.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
El este George, șoferul de 35 de ani mort în accidentul din Bălești. Bărbatul era divorțat și avea o fetiță: ”Nu îmi vine să cred că nu mai ești”
Fanatik.ro
Marian Copilu, transfer de la Real Madrid la CFR Cluj la 23:57! Cristian Perea a fost prezentat oficial. Update exclusiv
Capital.ro
Adio vechiului sistem de taxare rutieră. TollRo devine obligatoriu de la 1 octombrie. Cine trebuie să plătească
Playtech.ro
Judeţele în care loveşte canicula. Temperaturile urcă până la 35 de grade. Cum va fi vremea în București
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nivelul Dunării ajunge la un nou minim istoric! Ce spun specialiștii despre scăderea continuă a fluviului
iamsport.ro
Au rezolvat transferul: revenire de senzație în SuperLiga!
MediaFlux
Răsturnare de situație în război. Posibilă „dezescaladare” în această iarnă! Zelenski a anunțat
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului