ALEGERI LOCALE 27 septembrie. Planul de măsuri de ordine publică, adoptat de MAI

Ministerul de Interne a anunţat miercuri că a adoptat planul general de măsuri cu privire la alegerile locale din 27 septembrie.
Romania TV
19 aug. 2020, 16:50
ALEGERI LOCALE 27 septembrie. Planul de măsuri de ordine publică, adoptat de MAI

„Ţinând cont de actualul context generat de pandemia de COVID-19, reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în organizarea şi desfăşurarea alegerilor au subliniat, în cadrul şedinţei Comisiei Tehnice Centrale pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor locale, importanţa unei bune colaborări atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial, pentru ca alegerile să fie organizate în condiţii de legalitate, dar şi de protejare a sănătăţii cetăţenilor”, se arată într-un comunicat al MAI, citat de Agerpres.

În cadrul reuniunii au fost prezentate principalele atribuţii ce revin instituţiilor cu responsabilităţi în organizarea şi desfăşurarea alegerilor, precum şi stadiul îndeplinirii măsurilor organizatorice dispuse până în prezent, conform Programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 576/2020.

„Ministerul Afacerilor Interne urmăreşte în continuare, ca toate instituţiile implicate în organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale din anul 2020, să realizeze acţiunile din Programul calendaristic la termenele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 576/2020”, arată sursa citată.

ALEGERI LOCALE 2020: Florin Călinescu şi-a depus candidatura pentru Primăria Capitalei

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cristian Gațu a fost internat în stare critică! Ce se întâmplă cu fostul mare handbalist
Capital.ro
PNL Iaşi rupe definitiv alianța cu PSD. Liberalii cer schimbarea viceprimarului și anunță o nouă direcție politică
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu accepți moștenirea în termen de un an. Situațiile în care poți pierde dreptul la succesiune
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România