Alegeri parlamentare în Afganistan. Cel puţin trei morţi în explozii la Kabul UPDATE

Afganii au început să voteze sâmbătă în alegeri parlamentare pe fondul unei organizări haotice, acuzaţiilor de corupţie şi violenţă care au forţat o amânare a votului în provincia strategică din sud Kandahar, în timp ce talibanii şi gruparea Stat Islamic (SI) au promis să atace centrele electorale, relatează Reuters şi France Presse, preluate de Agerpres.
Romania TV
20 oct. 2018, 08:11
Alegeri parlamentare în Afganistan. Cel puţin trei morţi în explozii la Kabul UPDATE

UPDATE Ministerul afgan de Interne a anunţat că a numărat ”15 atacuri inamice” în întreaga ţară – în principal explozii ale unor dispozitive artizanale şi tiruri de obuze.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, dr. Mohibullah Zeer, cel puţin trei persoane au fost ucise, oar alte aproximativ 30 rănite numai la kabul, ”în urma a aproximativ 15 incidente” în apropierea unor secţii de votare.

La una dintre ele, o şcoală, un jurmalist AFP a văzut o mulţime îngrozită părăsind locul în fugă, după o explozie. La altă secţie, ”o bombă a explodat înăuntrul unei moschei care servea drept centru electoral. Un poliţist a fost rănit. Totul a fost suspendat”, a declarat pentru AFP Haroon Majidi, un martor la scenă.

_________

Preşedintele Ashraf Ghani a vizitat o secţie pentru a vota, cerând „ca fiecare femeie afgană sau bărbat să îşi exercite dreptul de vot”.

Oficialii se tem că violenţa îi va ţine pe alegători departe de secţiile de votare, în special în urma asasinării şeful poliţiei din Kandahar joi, care a forţat amânarea alegerilor în provincie cu o săptămână.

Militanţii talibani au difuzat o serie de comunicate cerând oamenilor să nu participe la ceea ce ei consideră a fi un proces impus de străini şi avertizând că centrele electorale ar putea fi atacate.

Mii de poliţişti şi soldaţi au fost desfăşuraţi în întreaga ţară, dar deja nouă candidaţi au fost asasinaţi şi sute de persoane ucise şi rănite în atacuri având legătură cu alegerile.

Urnele au fost deschise la 7.00 (2.30 GMT), iar votarea urmează să continue până la ora 16.00. Datorită dificultăţii de colectare a rezultatelor în întregul Afganistan, rezultatele globale nu vor fi cunoscute cel puţin două săptămâni.

Incidente izolate de securitate s-au înregistrat deja, inclusiv lansare de rachete în capitala Kabul şi oraşul Kunduz (nord). De asemenea, tiruri trase în afara oraşului Ghazni din centrul Afganistanului şi explozii minore în provincia Kapisa şi în districte din afara capitalei Kabul, dar nu s-au raportat victime sau pagube majore.

Autorităţile electorale au planificat iniţial deschiderea a 7.355 de centre de votare dar numai 5.100 vor putea fi deschise din cauza preocupărilor legate de securitate, potrivit Comisiei Electorale Independente de supraveghere a votului.

Votarea a fost de asemenea întârziată în provincia Ghazni din cauza unor divergenţe privind reprezentarea diferitelor grupuri etnice.

Organizat cu o întârziere de trei ani, acesta este al treilea scrutin parlamentar, după 2005 şi 2010, de la intervenţia militară a SUA care i-a înlăturat pe talibani de la putere în 2001.

Trei alegeri prezidenţiale au avut loc în 2004, 2009 şi 2014.

Acest scrutin legislativ este considerat un test crucial pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor şi o etapă importantă înainte de o reuniune a ONU în noiembrie la Geneva, unde Afganistanul va trebui să-şi arate progresele înregistrate în materie de „proces democratic”. 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Pariul lui Pancu la Rapid. Vrea să relanseze cariera unui fost internațional care fusese trecut pe „lista neagră”
Capital.ro
Modelul AI cu capacități neașteptate, inițial restricționat, ajunge la public
Playtech.ro
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Adevarul
Glumele românilor după erorile GPS din București: „Stăteam pe canapea și îmi zice că eram pe pista de la Băneasa. Ne pregăteam să decolăm”
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
Cine e membrul Generației de Aur care le citea versete din Biblie despre Armaghedon și adulter colegilor: ”Bă, dacă are ăsta dreptate?!”
MediaFlux
Rusia face noi amenințări la adresa României. Motivul: o eventuală unire cu Republica Moldova
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți