ALEGERI PREZIDENTIALE 2014: Scrisoarea unei bunici pentru Klaus Iohannis a devenit virală

Scrisoare deschisa catre Dl Klaus Johannis

Domnule Iohannis,

Ma numesc Carolina Ulrich, am 76 de ani, 2 copii si 3 nepoti. Sunt o fosta invatatoare, acum bunica, din Bistrita Nasaud, din Ardeal, locul din care va trageti si dumneavoastra. O viata intreaga am fost la catedra, de unde le-am transmis cat am putut de bine generatiilor de elevi care mi-au trecut prin mana dragostea pentru carte si pentru bunacuviinta. Unii ma mai intreaba si acum de sanatate si, atunci cand se intampla sa ma mai sune un fost elev, stiu ca mi-am ales bine meseria.

Domnule Johannis, am inteles ca avem aceeasi profesie, cea mai frumoasa din lume, dupa cum o consider eu, cea de dascal. V-am auzit la televizor spunand ca ati cumparat 6 case, din salariul de profesor si din meditatii. Cum este posibil, domnule Iohannis? Eu, ca si atatia alti dascali, abia am reusit, dupa o viata de munca, sa intretin una singura, si aceea ramasa de la parinti. Este adevarat, la fel ca cei mai multi dintre romani, am ales sa-mi investesc banii din munca de la catedra in educatia copiilor mei. Nu regret nicio secunda aceasta alegere.

Alte articole

Victor Ponta: „Pesediştilor o să le fie bine, o să li se întâmple ceva rău lor, cei trei, că ei sunt cei care au condus. S-a creat o cupolă, așa ca în faimosul ‘Nașul’

EXCLUSIV – Victor Ponta: Suntem într-o criza economică mai grea decât în 2010. Anul trecut au anulat alegerile, acum nu se mai pot opune, românii vor alege

Viata mea, la fel ca a atator alti bunici din Romania, a fost destul de greu incercata. Nu ma plang. Am avut parte si de fericire, dar si timp sa traiesc multe momente de cumpana si cine stie cate ma mai asteapta de acum inainte. Am invatat ca, de cele mai multe ori, oamenii sunt buni cu tine atunci cand au un interes, dar te uita atunci cand nu le mai folosesti. Sau, si mai rau, te vand pe doi arginti, fara sa priveasca inapoi. M-am obisnuit sa tac si sa suport lucruri care nu imi faceau placere, dar sa cred mereu ca va fi bine. Intotdeauna am sperat ca tara noastra, atat de frumoasa si atat de incercata, se va ridica acolo unde trebuie sa fie. Si asta prin oamenii sai, aceia care iubesc Romania si ne iubesc pe noi, romanii. La anii mei, pot sa spun ca cei care vor sa conduca aceasta tara trebuie sa fie, in primul rand, sinceri. Cu noi, cei batrani, care suntem obisnuiti de atata timp sa nu ridicam glasul, cu cei tineri, plini de indrazneala si atat de diferiti fata de noi si, mai ales, sinceri cu Dumnezeu!

Imi iubesc familia mai mult decat orice. Chiar daca nu au crescut in lux, copiii si nepotii mei au avut si vor avea parte, pana in ultima mea zi pe Pamant, de dragostea mea nesfarsita. De aceea am decis sa va scriu, domnule Iohannis. Dupa ce am vazut la televizor povestea bunicii ramase fara nicio veste din partea nepotilor pe care i-a pierdut, niste copii fara ajutor plecati intr-o tara straina intr-un moment neinchipuit de greu pentru acea familie, m-am pus in locul acelei femei batrane si m-am intrebat ce as face daca as ramane fara sa stiu nimic de nepotii mei, dupa ce un om care parea bun cu noi mi-a promis ca ii voi mai vedea macar in fotografii. Dupa zile intregi in care m-am framantat, vazand ca nu doriti sa lamuriti care a fost legatura dvs cu strainii care adoptau dubios copii din Romania, va adresez aceasta scrisoare deschisa, la care sper ca voi primi raspuns, inainte de primul tur al alegerilor prezidentiale. Nu ma pricep la treburi juridice, as vrea doar ca, moral, aceasta poveste de viata sa primeasca un raspuns.

Va intreb, domnule Iohannis, de ce nu ati încercat, atunci când ati ajuns primar, să clarificati cât de cât lucrurile, în legătură cu durerea bunicii, Maria Iliut, care spunea ca a primit promisiuni ca isi va revedea nepotii. Dorința bunicii era una simplă: voia doar o veste de la nepoți! Sa stie ca sunt bine, sanatosi.

Ca primar al unuia dintre cele mai importante municipii din România, domnule Iohannis, aveati alte posibilități, față de simpla calitate de profesor si puteati obține informații despre copii, daca ati fi dorit. În mai bine de 14 ani de mandat, mai ales în perioada când municipiul Sibiu a fost capitala culturală europeană, puteati măcar, din respect pentru bunica disperata, sa faceti niste demersuri oficiale. Stiati foarte bine ca pentru cei trei copii bunica ramasese, în momentul plecării lor din România, atât mamă cât și tată, părinții decedand in conditii ingrozitoare.

Din reportajul prezentat la televiziuni, se desprinde un lucru infiorator, și anume ca un fost profesor, apoi inspector de învățământ școlar județean, ulterior primar, amenință cu bătaia o bunică, ai cărei nepoti nu au fost abandonați într-un orfelinat, ci au fost luati chiar din casa ei! Bunică ce fusese convinsă cu vorbe mieroase sa-i dea in adoptie, de către Klaus Iohannis si sotia sa, care i-au oferit si propriul lor exemplu, cum ca si ei si-ar fi dat spre infiere o fetita de 5 ani. Peste ani insa, bunica Maria Iliut a aflat ca aceasta a fost doar o minciuna sfruntata!

Toate aceste eforturi facute de “soferul” cetatenilor straini aveau un singur scop: convingerea bunicii sa incheie cat mai repede o tranzactie de copii care, in acel moment, nu aveau ca sprijin decat niste bunici indurerati si o matusa afectata de moartea surorii ei.

Domnule candidat la prezidentiale, din spusele bunicii Maria reiese ca ati mintit cu sange rece ca aveti un copil! De-ati sti cat de dureros este pentru un bunic, atunci cand se desparte pentru totdeauna de nepotii sai ! Doamna Maria avea promisiunea, din partea Dvs, ca isi va vedea copiii, promisiune pe care ati facut-o, dar nu ati onorat-o!

Ce diferenta este intre injuratura adresata bunicii copiilor, amenintarea ca daca va mai deranjeaza o sa o pateasca si palma sau pumnul pe care un copil le-a incasat in timpul unei miting dintr-o alta campanie electorala, de la un candidat la presedintia Romaniei?

Domnule candidat, copiii Anca, Elena Maria si Vasile erau din Rasinari, un loc incarcat de istorie pentru literatura Romaniei. La 1 aprilie 1881, in satul Rasinari de langa Sibiu, s-a nascut marele nostru poet national Octavian Goga, poetul “patimirii noastre”, un mare patriot al neamului romanesc. Tare mult m-as bucura sa-i cititi poezia “Rugaciune”, una dintre poeziile sale reprezentative.

Probabil Octavian Goga se rasuceste in mormant acum, in anul 2014! Dumneavoastra, cu un trecut presarat cu mai multe neclaritati pentru noi, cei care vom merge la vot, sa ne alegem presedintele, evitati sa raspundeti unor intrebari care ar lamuri cateva lucruri.

In perioada cand o buna parte din teritoriul actualei Romanii era ocupat de Imperiul Otoman, acesta ne lua si copiii ca tribut, ca bir. Sa intelegem ca cel care conducea “carul” in care se gaseau copiii ce ne paraseau pamantul stramosesc era echivalentul “soferului” care ii ajuta pe alti straini sa gaseasca copii pentru a fi infiati? Vremurile au evoluat…

Domnule Primar, ati declarat ca nu ati facut decat serviciul de conducator auto. Daca din cei 3 copii, ramasi fara mama si fara tata, doar in grija bunicilor, dumneavoastra ati fi infiat atunci un copil, poate si eu m-as fi numarat astazi printre sustinatorii Dvs!

Cat de simplu era, si cat de uman, ca din cei trei copii, de 3,5 si 7 ani, unul sa fie infiat de Klaus Johannis! Putea sa aiba conditii mai bune decat la bunici, iar familia avea posibilitatea sa il vada din cand in cand, alinandu-si astfel suferinta si dorul fata de nepotii plecati.

Ati gresit! A gresi este omeneste. Cum, de altfel, si alt candidat, in urma cu 5 ani, intr-o emisiune televizata, a spus ca este posibil ca acel copil pe care l-a lovit “sa fi spus ceva, sa fi facut ceva!”, lasand sa se inteleaga ca ar avea ceva regrete pentru ceea ce a facut. Dumneavoastra regretati?

Poporul roman nu mai poate trai inca 5 ani, dupa alti 10, cu un presedinte agresiv si care isi asmute apropiatii pe cei care pun intrebari incomode despre trecutul celui care vrea sa ne conduca!

Domnule Johannis, meritam un presedinte altfel decat am avut in ultimele doua mandate”.