ALEGERI PREZIDENŢIALE. Predoiu (ACL): Condamnăm ferm orice gest de violenţă în campania electorală

ACL condamnă ferm orice gest de violenţă în campania electorală, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, prim-vicepreşedintele Alianţei, Cătălin Predoiu, referindu-se la agresarea unui consilier al PNL, transmite Agerpres.
Filip Stan
09 nov. 2014, 14:19
ALEGERI PREZIDENŢIALE. Predoiu (ACL): Condamnăm ferm orice gest de violenţă în campania electorală

„Condamnăm ferm orice gest de violenţă în campania electorală. Acum câteva zile un consilier al PNL, doamna Săsărman (Monica Săsărman n.r.) a fost grav agresată de către un militant şi nici până la această oră nu avem o declaraţie a premierului Victor Ponta, a candidatului Victor Ponta, care să condamne acest gest şi să condamne violenţa în campania electorală. Este inadmisibil dincolo de faptul că este candidat, domnul Ponta are răspunderea asigurării legalităţii procesului electoral în calitate de prim-ministru”, a spus Predoiu, duminică într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, tăcerea pe care o afişează Victor Ponta „este sfidătoare”. „Tăcerea pe care o afişează în faţa violenţei este sfidătoare. Nu este de mirare câtă vreme dânsul este, la rândul său, un om înclinat spre violenţă. O dovedesc episoade anterioare petrecute în faţa camerelor de luat vederi când făcea pe avocatul în procesul Tender şi arunca cu roba de pereţi, s-a îmbrâncit cu poliţiştii, de busculada pe care a creat-o în Parlament cu ocazia votării unui proiect de lege, de certurile de care sunt informat personal pe care le provoca în coaliţia PSD-PDL şi nu e de mirare că au apărut tot felul de discuţii legate de cazul Panait’, a explicat prim-vicepreşedintele ACL.

De asemenea, potrivit lui Predoiu, ACL condamnă folosirea fondurilor publice ‘de către premierul candidat Victor Ponta în campania sa electorală prezidenţială’. ‘Condamnăm folosirea fondurilor publice de către premierul candidat Victor Ponta în campania sa electorală prezidenţială. S-a deplasat în Kosovo şi în alte locuri folosind elicoptere, mijloace şi bani publici. Aşa ceva nu este permis’, a mai afirmat Predoiu.

El a mai spus că mulţi primari sunt presaţi cu diverse măsuri pe care Guvernul le-ar lua după alegeri. ‘Foarte mulţi primari sunt presaţi cu diverse măsuri pe care Guvernul le-ar lua după alegeri dacă nu pactizează cu candidatul Victor Ponta. O spun clar pentru aceşti primari. Victor Ponta, chiar dacă vrea, nu va putea să promoveze nicio lege a amnistiei câtă vreme România face parte din NATO şi UE. Să fie limpede şi pentru domnul Ponta şi pentru cei înclinaţi să-i asculte minciunile’, a mai afirmat Cătălin Predoiu.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Adrian Ilie, proiect la Brașov: 5 milioane de euro pe an de la un fond de investiții pentru academie și promovare
Capital.ro
Toamna aduce o evoluție surprinzătoare a temperaturilor. Prognoza ANM până pe 19 octombrie
Playtech.ro
Obiectul neobișnuit găsit de un șofer la cheia mașinii după ce a cumpărat-o. 'Tocmai ajunsesem acasă'. Angajații au explicat ce face
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a fost contactat să-l înlocuiască pe Walter Mazzari. Echipa a făcut investiții masive
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte