Alegeri Republica Moldova 2024. SUA avertizează că Rusia încearcă să submineze votul

SUA avertizează că Rusia a cheltuit milioane de dolari pentru a compromite votul la alegerile prezidențiale de duminică, din Republica Moldova. Tot duminică va avea loc și un referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Alina Costache
16 oct. 2024, 11:27
Alegeri Republica Moldova 2024. SUA avertizează că Rusia încearcă să submineze votul
Alegeri Republica Moldova

Alegeri Republica Moldova 2024. Casa Albă avertizează că Rusia încearcă să submineze alegerile prezidenţiale și referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova.

Alegeri Republica Moldova. Avertisment de la Casa Albă

Milioane de locuitori din Republica Moldova își aleg duminică președintele și votează la referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană.

„Rusia lucrează activ pentru a submina alegerile din Moldova şi integrarea sa europeană. În ultimele câteva luni, Moscova a alocat milioane de dolari pentru a influenţa alegerile prezidenţiale din Moldova. Evaluăm că aceşti bani au fost direcţionaţi către finanţarea partidelor sale preferate şi către răspândirea dezinformării pe reţelele sociale, în favoarea campaniilor acestora”, a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby, potrivit AFP, preluată de News.ro.

Reamintim că John Kirby a mai acuzat anterior Rusia că încearcă să destabilizeze Moldova, precizând anul trecut că scopul său final este să aducă un guvern pro-Moscova la Chişinău.

Potrivit sondajelor, Maia Sandu, preşedinta pro-europeană în exerciţiu, este favorita clară a scrutinului prezidenţial de duminică.Atât Maia Sandu, cât și alţi oficiali de rang înalt au acuzat la rândul lor Rusia că încearcă să influenţeze alegerile, precum şi referendumul UE.

Kremlinul a respins însă categoric acuzaţiile autorităţilor din Moldova, potrivit cărora se amestecă în viitoarele alegeri prezidenţiale din ţară şi în referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană.

„Respingem categoric aceste acuzaţii. Noi nu ne amestecăm în treburile interne ale altora”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit TASS.

Citește și Alegeri în Republica Moldova – Maia Sandu nu a participat la dezbaterea cu principalii contracandidați, iar Stoianoglo, clasat pe locul al doilea în sondaje, a părăsit studioul

16 secții de votare vor fi deschise în România

Cetățenii din Republica Moldova aflați în România la 20 octombrie vor putea vota la prezidențiale și la referendumul constituțional privind aderarea la UE în una dintre cele 16 secții care vor deschise în București și alte 11 orașe.

Iată unde vor fi secții de votare pentru alegerile din Republica Moldova:
București – Autoritatea Electorală Permanentă – str. Stavropoleos nr. 6; str. Eugeniu Carada, nr. 1, sector 3; str. Eugeniu Carada, nr. 1, sector 3

Brașov – Casa de Cultură a Studenților – str. Memorandumului nr. 39

Sibiu – Școala Gimnazială Regina Maria – str. Zaharia Boiu nr. 1

Cluj-Napoca – Casa de Cultură a Studenților – Piața Lucian Blaga nr. 1 – 3; Casa de Cultură a Studenților – Piața Lucian Blaga nr. 1 – 3

Timișoara – Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” – str. Cluj nr. 12

Craiova – Universitatea din Craiova – str. A. I. Cuza nr. 13

Oradea – Colegiul Economic „Partenie Cosma” – str. Armatei Române, nr. 1F, Corp A

Iași – Casa de Cultură a Studenților – str. Vasile Conta nr. 30; Școala primară Gheorghe Asachi – bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 64

Suceava – Universitatea „Ștefan cel Mare Suceava” – str. Universității nr. 13

Bacău – Universitatea „Vasile Alecsandri” – Calea Mărășești nr. 158

Galați – Universitatea „Dunărea de Jos” – str. Domneasca nr. 47

Constanța – Universitatea „Ovidius” – bl. Mamaia nr. 124

Aceste secții de votare vor fi deschise între orele 7:00 și 21:00.

Citește și Partidul Maiei Sandu a pierdut primăriile tuturor celor 11 municipii la alegerile locale din Republica Moldova

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Florin Gardoş, dezvăluiri incredibile despre ţeapa Nordis: “Nu m-au lăsat să intru în apartament! Mi-au spus că nu sunt eu proprietar după ce l-am plătit”. Cu ce sumă a fost păgubit. Exclusiv
Capital.ro
Pensionarea în 2026. Reguli pentru români privind vârsta, vechimea și documentele cerute de Casa de Pensii
Playtech.ro
Cum să cureți gulerul și mânecile pătate ale jachetei fără să o bagi la spălat
Adevarul
Milioane de români s-au stabilit în străinătate. Banii trimiși acasă au depășit investițiile străine directe
wowbiz.ro
Copilul Denisei și al lui Iancu Sterp a primit binecuvântarea. De ce au ales cei doi părinți să nu-l boteze pe David: „Așa cum este scris în Biblie”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
”FCSB va fi pulverizată”. Jurnalistul anunță Apocalipsa formației lui Gigi Becali
MediaFlux
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în 2026. Data la care elevii iau vacanță în aprilie
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj