Alegeri SUA 2024: Trump nu obţine imunitate penală şi poate fi pus sub acuzare înaintea votului

Apărarea lui Donald Trump cerea "imunitate absolută" pentru acţiunile sale în timp ce se afla la Casa Albă, invocând o decizie a Curţii Supreme din anii 1980 cu privire la urmăriri civile împotriva fostului preşedinte Richard Nixon.
Filip Stan
06 feb. 2024, 21:37
Alegeri SUA 2024: Trump nu obţine imunitate penală şi poate fi pus sub acuzare înaintea votului

Alegeri SUA 2024: O curte de apel federală din SUA a respins marţi cererea de imunitate penală a lui Donald Trump, deschizând calea judecării sale la Washington sub acuzaţia că a încercat să răstoarne ilegal rezultatele alegerilor din 2020, relatează AFP, Reuters şi dpa.

Trump, marele favorit la alegerile primare republicane – care vor stabili candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din noiembrie – încearcă să amâne cât mai mult posibil, cel puţin până după alegeri, diferitele procese penale lansate împotriva sa.

Fostul lider de la Casa Albă va contesta decizia de marţi, a asigurat pentru AFP purtătorul său cuvânt Steven Cheung. În timpul dezbaterilor din 9 ianuarie în faţa curţii de apel, Trump a prezis „haos în ţară” dacă justiţia americană nu renunţă la urmăririle împotriva sa.

„Am pus în balanţă interesul fostului preşedinte Trump de a beneficia de imunitate şi interesul public vital de a permite continuarea acestei proceduri”, au explicat cele trei judecătoare ale curţii de apel în decizia lor, care o confirmă pe cea pronunţată în primă instanţă în decembrie.

„Pentru acest dosar penal, fostul preşedinte Trump a devenit cetăţeanul Trump, cu aceleaşi protecţii ca orice alt inculpat. Dar orice imunitate ţinând de puterea executivă, care l-ar fi putut proteja pe când era preşedinte în funcţie, nu-l mai protejează împotriva acestor urmăriri”, a subliniat completul de apel.

Decizia nu include însă nicio menţiune despre o reluare a procedurilor în acest dosar, suspendate ca urmare a apelului, care a determinat-o pe judecătoarea ce va prezida dezbaterile din procesul programat iniţial să înceapă pe 4 martie să anunţe amânarea lor pe termen nedeterminat, vineri.

Judecătoarea Tanya Chutkan a indicat că „instanţa va hotărî cu privire la o nouă dată” dacă, odată decisă problema imunităţii, dosarul va reveni în mâinile sale.

Ea a fost cea care a respins în decembrie cererea de imunitate a lui Trump, considerând că nicio lege nu protejează un fost preşedinte împotriva urmăririi penale.

Apărarea lui Donald Trump cerea „imunitate absolută” pentru acţiunile sale în timp ce se afla la Casa Albă, invocând o decizie a Curţii Supreme din anii 1980 cu privire la urmăriri civile împotriva fostului preşedinte Richard Nixon.

Avocaţii săi au mai susţinut că Trump nu poate fi judecat în acest caz având în vedere achitarea sa în cursul procedurii parlamentare de destituire lansate după asaltul de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021, în timpul căruia sute de susţinători ai săi au încercat să împiedice certificarea victoriei lui Joe Biden.

Şef al mafiei din Italia, trădat de Cupidon. A fost capturat de Poliție în Franţa în timpul unei cine romantice
În decizia sa, judecătoarea Chutkan a concluzionat că precedentul Nixon nu se aplică şi în cazul urmăririlor penale, precum şi că o procedură de impeachment nu constituie un proces penal.

„A permite ca un preşedinte să fie urmărit penal pentru acţiunile sale oficiale ar deschide o cutie a Pandorei din care această ţara s-ar putea să nu-şi revină niciodată”, a susţinut avocatul lui Donald Trump, John Sauer, în faţa curţii de apel.

Întrebat de una dintre judecătoare, Florence Pan, dacă trimiterea forţelor speciale pentru a asasina un oponent politic sau vânzarea de graţieri prezidenţiale se încadrează în aceste acte oficiale, avocatul a răspuns afirmativ.

„Ar fi paradoxal să se afirme că datoria constituţională (a unui preşedinte) de a veghea la respectarea fidelă a legilor îl autorizează să încalce legea penală”, a replicat preşedinta curţii, Karen Lecraft Henderson.

Donald Trump este, de asemenea, urmărit de justiţia statului Georgia (sud-est) pentru ingerinţă electorală şi va trebui, de asemenea, să răspundă în faţa unui tribunal federal pentru presupusă neglijenţă în gestionarea documentelor confidenţiale după plecarea sa de la Casa Albă.

Alegeri SUA 2024: Biden l-a confundat pe actualul preşedinte francez Emmanuel Macron cu unul dintre şefii de stat francezi din trecut, Francois Mitterand

O înregistrare video cu un moment de confuzie a preşedintelui american Joe Biden, care l-a confundat pe actualul preşedinte francez Emmanuel Macron cu unul dintre şefii de stat francezi din trecut, Francois Mitterand, decedat în urmă cu aproape 30 de ani, a devenit virală pe internet, relatează marţi AFP.

Biden, în vârstă de 81 de ani, care susţinea duminică un discurs la Las Vegas, în Nevada, a descris o reacţie a omologului său francez la o reuniune G7 în 2020.

Însă nu numai că a greşit numele liderului, dar i-a atribuit şi o naţionalitate greşită, dar apoi s-a corectat. „Am spus: ‘America s-a întors'”, afirmă Biden în această înregistrare video. „Mitterand – Macron, din Germania – vreau să zic, din Franţa, s-a uitat la mine şi a spus: ‘Ştiţi, ce, de ce, pentru cât timp v-aţi întors'”, a adăugat el, potrivit unei transcrieri a Casei Albe.

Videoclipul, care îl arată pe Biden ezitând şi căutându-şi cuvintele, a fost vizualizat şi distribuit de mii de ori pe X (ex-Twitter).

Francois Mitterrand a condus Franţa între 1981 şi 1995 şi a murit în 1996. Emmanuel Macron este preşedinte din 2017.

Vârsta preşedintelui democrat este adeseori prezentată de adversarii săi ca un handicap pentru realegerea sa.

Biden a mai făcut gafe jenante de acest gen în trecut, în special în septembrie 2022, când a chemat din sală o deputată decedată în timpul unei conferinţe la organizarea căreia aceasta participase.

„Jackie, eşti aici? Unde este Jackie? Credeam că este aici”, a spus el, referindu-se la reprezentanta statului Indiana, Jackie Walorski, care murise cu o lună înainte într-un accident de maşină.

Statul Panama, acuzat că a devenit un centru logistic al contrabandei cu țigări din America Latină
Dar şi marele său rival din tabăra republicană, fostul preşedinte Donald Trump, 77 de ani, a avut şi el momente de confuzie.

În ianuarie, el a menţionat-o pe rivala sa pentru nominalizarea republicană, Nikki Haley, în locul fostei preşedinte a Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi.

Trump a afirmat că Nikki Haley a fost responsabilă de securitatea de la Capitoliu în timpul atacului violent asupra instituţiei de către susţinători ai săi, la 6 ianuarie 2021.

O greşeală care a făcut-o pe Nikki Haley să pună la îndoială capacitatea mentală a lui Donald Trump de a se întoarce la Casa Albă.

Biden nu a ratat ocazia de a reacţiona la gafa lui Trump. „Nu sunt de acord cu Nikki Haley în toate, dar asupra unui lucru suntem de acord: ea nu este Nancy Pelosi”, a ironizat el.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Descoperirea pe care o așteptau toți cei care au panouri solare. Crește puterea de producție și se dublează durata de viață
Capital.ro
Cel mai îndrăgit actor a murit fulgerător. A fost și va rămâne o stea strălucitoare. Drum lin!
Playtech.ro
Afacerea din România care a pornit cu un chioșc, iar acum a cucerit străinătatea. De la covrigi simpli la o afacere de 100 de milioane de euro
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Trump a scăpat un acord comercial, Meloni și-a dat ochii peste cap la discuțiile cu Macron. Momente virale la Summitul G7
wowbiz.ro
Sfârșit tragic pentru o tânără însărcinată, în vârstă de 22 de ani! Iubitul a ucis-o cu mai multe lovituri de topor atunci când a aflat că vrea să se despartă de el! Scenele șocante au avut loc sub privirile îngrozite ale copiilor
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
O legendă a televiziunii s-a stins. Stilul ei inconfundabil a marcat o epocă
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Cutremur cu magnitudinea de 6,1 în Peru! O persoană a decedat și alte zeci au fost rănite
Cancan.ro
‘Am putea fi în pragul unui nou război mondial’ – Anunțul care trimite o undă de TEROARE, la nivel global
Playsport.ro
Casa din București greu de vizionat, care se vinde cu 240.000 de euro. Ce are atât de special, deși...
Capital.ro
România l-a pierdut pe cel mai iubit actor. Marele maestru joacă acum în ceruri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 15 – 21 iunie: „Urmează o săptămână de mare forță, cu transformări radicale”
MediaFlux
Pensionarii care nu-și primesc banii. Casa de Pensii recunoaște: „Softul nu funcționează complet”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine achită nota de plată a crizei politice românești: durează prea mult și… aparatul taxează!