Alegerile vor aduce 50 de parlamentari ÎN PLUS. Ponta: E foarte posibil. PDL să-şi asume asta

Victor Ponta a declarat, luni, că e posibil ca în viitorul Legislativ să existe 50 de parlamentari în plus faţă de numărul actual, el cerând PDL să-şi asume public acest lucru, întrucât au atacata la CCR Legea Ponta-Antonescu a uninominalului pur.
Romania TV
24 sept. 2012, 14:19
Alegerile vor aduce 50 de parlamentari ÎN PLUS. Ponta: E foarte posibil. PDL să-şi asume asta

„E foarte posibil să fie peste 50 de parlamentari în plus, pentru că vor fi multe judeţe în care PDL şi PP-DD nu vor câştiga nicu colegiu şi atunci, prin prevederea legii, vor intra şi ei pe lângă. Vor fi multe judeţe, în special în sud, în Oltenia, în sud, în Moldova, unde USL va câştiga toate colegiile şi atunci pe resturi vor intra PDL şi PP-DD”, a spus Ponta.

El a spus că în sistemul actual, USL câştigând foarte multe colegii cu peste 50%, se vor face resturi pentru PDL şi PP-DD.

„Legea, aşa cum era în 2008, avantaja pe cel de pe locul trei. Acum pe locul trei va fi marele investitor de la Oltchim, domnul Dan. Nu va fi niciun parlamentar USL în plus, în plus vor fi de la PDL şi de la PP-DD”, a spus Ponta.

Premierul a criticat PDL pentru faptul că a atacat la CC Legea iniţiată de el şi de Crin Antonescu prin care numărul parlamentarilor se reducea, aceştia fiind aleşi prin vot uninominal pur.

„Această lege, adoptată de Parlament, a fost atacată la CC de PDL. Îi cer domnului Blaga şi PDL să-şi asume public faptul că vor intra în Parlament în primul rând mai mulţi parlamentari, pentru că nu ne-au lăsat să modificăm legea, şi în al doilea rând să-şi asume public că oameni de pe locul doi şi trei, inclusiv foarte mulţi oameni ai domnul Dan Diaconescu, vor ajunge în Parlament, iar cei care îşi câştigă colegiile vor sta acasă”, a spus Ponta.

Curtea Constituţională a decis, în 27 iunie, că Legea uninominalului pur este neconstituţională.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Părinții din Iași, care au încercat să-și ucidă bebelușul, condamnați la închisoare! Cât timp vor sta în spatele gratiilor
Fanatik.ro
Gigi Becali a dezvăluit de unde are Bîrligea cele două oferte și ce sumă cere: „Joacă, bă, măcar pentru iubita ta!”. Exclusiv
Capital.ro
Unde ajung banii opriți lunar pentru Pilonul II de pensii și cum poți afla suma strânsă
Playtech.ro
ANM anunță o lună august neobișnuită. Ce regiuni vor avea cele mai mari abateri de la normal
Adevarul
De ce Dunărea continuă să scadă, deși România nu a fost ferită de ploi. Explicațiile directorului de prognoză INHGA: „La prima vedere, într-adevăr, pare un paradox”
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
O nouă mișcare seismică în România! Zona care s-a cutremurat azi-noapte
iamsport.ro
Edi Iordănescu a numit cei doi jucători pe care regretă că nu i-a convocat la Euro 2024: ”Îmi pare rău, dar asta e situația”
MediaFlux
Se elimină plafonul pentru analize decontate. Anunțul șefului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România