Alertă la Penitenciarul Poarta Albă. Un agent supraveghetor a fost agresat de un deţinut după ce a încercat să aplaneze un conflict

Un agent supraveghetor de la Penitenciarul Poarta Albă a fost agresat de către deţinuţii pe care a încercat să-i oprească dintr-o încăierare extrem de violentă, spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care susţin că bărbatul avertizase în scris încă din luna august că nu îi poate gestiona singur pe cei peste 420 de deţinuţi aflaţi în secţie la acel moment.
Alina Costache
29 nov. 2017, 06:02
Alertă la Penitenciarul Poarta Albă. Un agent supraveghetor a fost agresat de un deţinut după ce a încercat să aplaneze un conflict

Conform sursei citate, agentul de penitenciare Viorel Băcanu, unic supraveghetor pe secţia E5 din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, a fost agresat şi a suferit vătămări corporale, urmând ca în această dimineaţă să meargă la Serviciul de Medicină Legală Constanţa pentru a se stabili cu exactitate de câte zile de îngrijiri medicale are nevoie.

Deţinuţii implicaţi în agresiune au fost identificaţi cu ajutorul camerelor de supraveghere, actele de violenţă fiind favorizate de faptul că aceştia circulă liber în interiorul secţiei de deţinere.

„Au fost declanşate verificări, din datele iniţiale reieşind că agentul a fost atacat prin surprindere cu un obiect contondent, nefiind exclusă posibilitatea ca altercaţia dintre deţinuţi să fie de fapt o stratagemă. Agentul, supraveghează de unul singur această masă de 3 – 400 de deţinuţi, fiind ajutat de un alt coleg care, însă, are în responsabilitate curţile de plimbare, în contextul în care monitorizarea camerelor video este intermitentă, din lipsă de personal”, spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Ei mai susţin că agentul de penitenciare Viorel Băcanu a fost forţat să accepte reluarea serviciului pe secţia de deţinere, singur cu 300 – 400 de deţinuţi (numărul a scăzut către 330 de la peste 400, urmare a gratierii mascate).

Sindicaliştii mai spun că agresiuni la adresa personalului, aflat în inferioritate şi cu dotări la nivelul anilor 1970, au loc în fiecare zi în penitenciare.

Citeşte şi Ministrul Tudorel Toader: 650 de deţinuţi eliberaţi, în urma aplicării legii recursului compensatoriu

 

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Brigitte Pastramă a spus adevărul despre relația cu Florin Pastramă! Cum se înțeleg cei doi în prezent
Fanatik.ro
Iosif Rotariu, revoltat că riscă să rămână fără indemnizația de merit pentru Supercupa Europei: „E dureros! Am jucat și o finală de Cupa Campionilor, am fost la Mondialul din ’90”
Capital.ro
Anca Alexandrescu și George Simion, în război deschis: A făcut jocuri și l-a păcălit pe Călin Georgescu. Victor Ponta a intrat în dispută: Ce-ai de faci așa?
Playtech.ro
Cât costă să cumperi lemne de foc de la Romsilva în 2026. Cât plătește o familie pentru 5, 10 sau 15 metri cubi
Adevarul
Orașul european în care o româncă de 25 de ani nu găsește chirie din cauza cățelușei sale: „Aș prefera să dorm pe stradă decât s-o las”
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O nouă țintă aeriană detectată la granița României! Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
iamsport.ro
Uluitor! Românul care a fost rezervă pentru Bayern Munchen la meciul cu Viking, în Champions League
MediaFlux
Primele indicii despre cum ar putea arăta Guvernul Niculescu. Lista numelor vehiculate pentru fiecare minister (Surse)
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT