Alertă ANM fără precedent pentru luna mai: Lapoviţă şi ninsoare la munte, furtuni violente în toată ţara

Vremea ţine tonul cu vremurile! ANM anunţă lapoviţă şi ninsoare la altitudini de peste 1.500 m şi ploi torenţiale, grindină şi vijelii în aproape toată ţara.
Filip Stan
08 mai 2025, 09:58
Alertă ANM fără precedent pentru luna mai: Lapoviţă şi ninsoare la munte, furtuni violente în toată ţara

ANM  anunţă fenomene meteo periculoase începând cu orele următoare. În cea mai mare parte a țării, vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 40…50 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat vor depăși 30…40 l/mp

La munte, la altitudini de peste 1500 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și, îndeosebi în nordul Carpaților Orientali, se va depune strat de zăpadă, potrivit inmh.ro.

ANM anunţă, de asemenea, COD GALBEN în intervalul 8 mai, ora 14 – 9 mai, ora 03. Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50…70 km/h) în Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei și sudul Moldovei. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de 30…50 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii și grindină.

Alertă ANM şi pentru  ZONA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

Cerul va avea înnorări, mai accentuate spre seară și noaptea când vor fi perioade cu averse (cantități de apă de 10…15 l/mp), descărcări electrice și intensificări ale vântului (în jurul a 50 km/h). Temperatura maximă va fi de 20…22 de grade, iar cea minimă de 11…12 grade.

Informare meteorologică valabilă pentru municipiul București în intervalul 08.05.2025 ora 10:00 – 09.05.2025 ora 10:00 vizând averse torențiale și cantități de apă însemnate. Atenționare meteorologică cod galben valabilă pentru municipiul București în intervalul 08.05.2025 ora 14:00 – 09.05.2025 ora 03:00 vizând instabilitatea atmosferică temporar accentuată.

Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, a zis cum va fi vremea până la sfârșitul săptămânii. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis astăzi un Cod Galben de averse torențiale ce vizează aproape toată țara, dar Elena Mateescu, director ANM, ne atenționează că vo avea parte de instabilitate atmosferică până la sfârșitul săptămânii. În plus, scad și temperaturile de la o zi la alta, astfel încât până la finalul săptămânii nu vom mai avea maxime care să depășească 20 de grade.

Vremea rea a făcut ravagii în România. Grindină cât pumnul, tornadă și case distruse: „Nu mai e nicio țiglă!” FOTO + VIDEO

„Vorbim de perioade de instabilitate atmosferică accentuate, caracterizate prin averse torențiale însoțite de intensificări ale vântului cu rafale de 50-70 de kilometri pe oră în Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, dar și jumătatea sudică a Moldovei, precum și vestul și sudul Transilvaniei. Vor fi cantități de apă între 15-25 de litri pe metru pătrat, iar pe arii restrânse 30-50 de litri pe metru pătrat. Este posibil să consemnăm și la nivel local intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.

Mesaj Ro-Alert după prima tornadă din 2025: „Evitaţi deplasările în zonă”

Iar până vineri la ora 10:00 vorbim de perioade de instabilitate în toate regiunile, având în vedere rafalele de vânt, de asemenea cu viteze de 40-50 de kilometri pe oră, iar cantitățile de apă, pe intervale de asemenea scurte de timp, peste 20-40 de litri pe metru pătrat, consemnând totodată vijelii și grindină.

Din punct de vedere termic, dacă ieri am înregistrat 31 de grade la Călărași, 30 de grade la București, astăzi doar 14 grade în nordul Moldovei, 27 în Oltenia și Muntenia, 26 de grade în București, după care, de la mijlocul săptămânii până la finalul săptămânii vom consemna temperaturi în scădere, într-un ecart cuprins în general între 10 până la 19-20 de grade”, a declarat Elena Mateescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT