Alertă în NATO! Iran a atacat Turcia cu o rachetă balistică, primele imagini. Amenințările lansate de Ankara

Este informația momentului! Turcia a anunțat că a interceptat o rachetă balistică trimisă din Iran. Racheta a fost distrusă. În același timp, continuă atacurile asupra Ciprului. Avioane F16 au fost ridicate din cauza unor drone trimise dinspre Liban.
Filip Stan
04 mart. 2026, 14:23
Alertă în NATO! Iran a atacat Turcia cu o rachetă balistică, primele imagini. Amenințările lansate de Ankara

O rachetă balistică iraniană și îndreptată către spațiul aerian turc, după ce a traversat spațiile aeriene ale Irakului și Siriei, a fost neutralizată de unitățile de apărare aeriană și antirachetă ale NATO dislocate în estul Mediteranei, a declarat Ministerul Apărării Naționale din Turcia.

Potrivit autorităților de la Ankara, racheta a fost interceptată la timp și neutralizată de sistemele de apărare ale NATO. Ministerul turc al Apărării a menționat că resturile care au căzut în districtul Dörtyol din provincia Hatay au fost identificate ca aparținând unei rachete de interceptare a apărării aeriene utilizate în timpul interceptării amenințării în aer. Nu sunt victime sau răniți în urma incidentului.

Ministerul a mai subliniat că toate măsurile necesare pentru apărarea teritoriului și spațiului aerian al țării vor fi luate decisiv și fără ezitare, reamintind că Turcia își rezervă dreptul de a răspunde la orice acțiuni ostile împotriva sa. Ministerul a făcut apel la toate părțile să se abțină de la măsuri care ar putea escalada și mai mult războiul din regiune.

Turcia, prin ministrul de Externe, Hakan Fidani, a criticat atacurile iraniene asupra mai multor țări din Golf, într-o acţiune de represalii pe fondul bombardamentelor israeliano-americane, constituie o „strategie incredibil de greşită”, potrivit EFE, preluată de Agerpres. Conflictul nu se mai limitează la Iran, ci se extinde în toată regiunea, a afirmat şeful diplomaţiei Turciei în declaraţii făcute la postul public de televiziune TRT, adăugând că strategia Iranului pare să fie „dacă eu cad, voi trage întreaga regiune după mine”.

În opinia lui, durata războiului depinde de priorităţile Israelului şi ale SUA: distrugerea capacităţilor militare iraniene sau o schimbare de regim la Teheran.

„Să sperăm că vom putea menţine SUA concentrate pe primul obiectiv. Cel puţin negocierile ar putea începe de acolo. Poate că o nouă conducere în Iran ar adopta o poziţie mai flexibilă, iar aceasta ar putea fi o oportunitate pentru a opri războiul”, a precizat ministrul.

În ciuda faptului că cele mai multe ţări din Golf au depus eforturi pentru a preveni declanşarea conflictului, Fidan consideră atacurile iraniene împotriva Omanului, Qatarului, Kuweitului, Bahrainului, Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite şi Iordaniei, care au acţionat ca mediatori, drept „o strategie extrem de greşită”.

Dacă ţările atacate îşi rezervă dreptul de a riposta, războiul s-ar putea extinde, inclusiv între fiecare dintre ţările enumerate şi Iran, a avertizat el, calificând o astfel de evoluţie ca „extrem de periculoasă”.

„Când discuţi cu aceste ţări, se vede clar că nu sunt atacate doar bazele militare americane, ci şi infrastructura energetică şi anumite instituţii civile. Dacă se continuă dincolo de un anumit punct, acestor ţări le va fi imposibil să păstreze tăcerea. Acest risc de escaladare este cu adevărat îngrijorător”, a punctat Hakan Fidani.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Verdictul lui Cristi Balaj: a fost penalty la Tavi Popescu în FCSB – FC Argeș 2-0? Comparația cu faza identică a lui Teles din U Craiova – Vitebsk
Capital.ro
Noua lege a salarizării stârnește nemulțumiri în sănătate. Sindicaliștii avertizează că unii angajați ar putea pierde bani
Playtech.ro
Cât costă acum să chemi un electrician acasă. Doar deplasarea poate ajunge la 100 de lei. Lista actualizată cu noile tarife în 2026
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Legendarul sportiv român este împotriva ”Anului Ilie Năstase”: ”Tăiam de la bolnavii de cancer, dar avem bani pentru show”
MediaFlux
Nativii care ar putea obține o sumă mare de bani. Horoscopul weekendului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România