ALERTĂ în Orient: Statul Islamic înaintează SEMNIFICATIV în Irak

Gruparea Statul Islamic "a înaintat semnificativ" în Irak, a recunoscut miercuri coordonatorul coaliţiei internaţionale conduse de Statele Unite, generalul în retragere John Allen, potrivit Agerpres.
Alina Costache
15 oct. 2014, 19:48
ALERTĂ în Orient: Statul Islamic înaintează SEMNIFICATIV în Irak

Exprimându-se în faţa presei, el a estimat de asemenea că loviturile aeriene împotriva bastioanelor SI în Irak şi Siria nu produc „nici învingători şi nici învinşi”, notează AFP, citată de Agerpres.

La întoarcerea dintr-un lung turneu în Orientul Mijlociu, în special în Irak, Iordania şi Turcia, generalul Allen a declarat de asemenea că ţările aliate din coaliţie sunt „de acord” să afirme că „deşi aspectul militar este important, el nu este suficient” pentru a învinge gruparea de jihadişti ultraradicali.

Citeşte şi DETERMINARE ABSOLUTĂ, numele dat de Pentagon misiunilor sale împotriva Statului Islamic

Generalul american, însărcinat oficial să coordoneze eforturile coaliţiei internaţionale, s-a declarat de asemenea „foarte reticent faţă de termenul de ţintă strategică” folosit pentru oraşul Kobané, care este disputat de forţele kurde şi jihadişti la frontiera dintre Siria şi Turcia.

Citeşte şi Alertă: Gruparea Stat Islamic are celule active la frontiera cu România

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Pentagonului a anunţat că loviturile aeriene efectuate pentru apărarea Kobané au ucis „mai multe sute” de combatanţi ai grupului SI, dar că oraşul „încă ar putea cădea”.

„Am ucis mai multe sute de combatanţi SI în şi în jurul Kobané”, a declarat contraamiralul John Kirby într-un briefing de presă. Dar el a subliniat: „Kobané încă ar putea cădea”.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Marele vis al copilăriei lui David Popovici, dezvăluit chiar de campion: „În loc de Spider-Man, aveam tort cu cercurile olimpice!”
Capital.ro
Surpriza de pe piața muncii: meserii bine plătite pentru care nu ai nevoie de facultate
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Șoferii vor fi întrebați de unde vin și unde merg. Polițiștii vor să afle și scopul călătoriei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte