Alertă în şcoli: Abandon şcolar din cauza agresiunilor pe reţelele de socializare

Acest tip de agresiune se manifestă sub mai multe forme: bullying verbal – precum porecle, înjurături, insulte, intimidări, ameninţări; bullying fizic – exemplificat prin lovituri/bătăi, îmbrânceli, înghionteli, scuipături, piedici; bullying social, cum ar fi zvonuri, bârfe, minciuni, manipulări, denigrări, glume şi ironii realizate cu intenţia de a batjocori şi umili, a exclude o persoană dintr-un grup, a forţa o persoană să facă un lucru împotriva voinţei.

Cyberbullying-ul constă în manifestarea de comportamente agresive prin intermediul tehnologiei informaţiei, cum ar fi transmiterea de mesaje jignitoare sau ameninţătoare pe internet sau pe telefonul mobil.

Liderul elevilor din Constanţa, Alexandru Manda, spune că foarte mulţi colegi se plâng de acest nou fenomen.

Urmărește-ne în Discover

Adaugă-ne ca sursă preferată

„Bullying-ul este o problemă reală a sistemului de învăţământ românesc. O cauză principală consider că este lipsa culturii civice, elevii neînvăţând în şcoală să aibă o conduită care să fie în asentimentul principiilor care stau la baza legii. Ca o consecinţă a bullyingului, mulţi dintre elevii care se află în postura de persoană agresată ajung să abandoneze şcoala”, a spus Alexandru, potrivit cugetliber.ro.

Alte articole

Regula pe care toți proprietarii de apartamente trebuie să o respecte. Riști amenzi de până la 3.000 de lei dacă refuzi accesul în locuință

Sebastian Ghiţă, dezvăluirea momentului după drona căzută la Galaţi. „România a primit gratuit un sistem german antidrone, însă l-a returnat”

„Din păcate, acest gen de conflicte conduce la o criză a elevului-victimă. Esenţială este comunicarea deschisă cu familia, părinţii fiind, teoretic, primii receptori ai problemelor. Din păcate, există părinţi hiperprotectori, care refuză să accepte că elevul-problemă este chiar copilul lor. Este esenţială identificarea barierelor de comunicare, să ştim să ne exprimăm, deopotrivă, şi emoţiile şi supărările, fără a ne fi teamă, fără să ridicăm tonul. Profesorul diriginte trebuie să fie permanent conectat cu elevii, să nu intre impasibili la ore. Noi trebuie să fim atenţi şi tactul pedagogic să fie liantul. Elevii să ne perceapă deschişi către problemele lor”, a adăugat prof. Gina Tone.

Citeşte şi Campanie împotriva violenţei în şcoli lansată de Ministerul Educaţiei şi UNICEF

Profesorii spun că elevii se tem să spună ceva din cauza faptului că nu vor să pară pârâcioşi.

„În momentul în care un părinte mi-a sesizat situaţia, mi-am convocat elevii şi le-am adus-o la cunoştinţă, fără să precizez numele copiilor implicaţi. Am aflat că mulţi dintre ei ştiau – din mediul online, bineînţeles – despre ce şi despre cine este vorba. Adolescenţii nu spun de la început nici părinţilor, nici dirigintelui ce se întâmplă, pentru că nu vor să fie consideraţi «pârâcioşi” şi vor să-şi rezolve singuri problemele. Am constatat că, în primă instanţă, nimeni nu a apreciat fapta ca fiind gravă, considerând-o o glumă, o joacă amuzantă.

În momentul în care le-am prezentat aceeaşi situaţie, provocându-i la un joc de imaginaţie şi punându-i pe fiecare dintre ei într-o situaţie identică sau asemănătoare, percepţia asupra faptei s-a schimbat radical. Atunci au conştientizat nu doar gravitatea actului săvârşit de elevul-agresor, ci şi suferinţa elevului-victimă şi, mai mult, gravitatea faptului că, prin tăcere şi non-reacţie, au devenit părtaşi la această suferinţă„, a spus  dirigintele unei clase.