Alertă în supermarketurile din România. Salata la pungă, gata spălată și numai bună de pus în farfurie, s-a dovedit a fi foarte periculoasă pentru sănătate. În urma unor analize de laborator s-a demonstrat că aceasta conține o mulțime de bacterii din clasa enterobacteriaceelor. Astfel că, specialiștii ne recomandă să o evităm sau să o spălăm bine.
Deși pe ambalaje scrie că salata este spălată și numai bună de mâncat, în realitate analizele de laborator spun altceva.
„Avem o contaminare destul de mare cu bacterii din clasa enterobacteriaceelor. Asta înseamnă de obicei o contaminare fecaloidă sau o contaminare prin sol. Nu există o valoare limită pentru salatele gata pregătite. Pentru un sandviș nu trebuie să avem mai mult de cinci enterobacterii pe gram. Așadar, pe gramul de salată avem de o mie de ori mai mult decât limita pentru sandviș”, a declarat Alexandru Cîrîc, director ICA, potrivit Observatornews.ro.
Și medicul nutriționist Anca Hâncu trage un semnal de alarmă în privința salatei la pungă din supermarketuri.
„Este un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor. Contaminarea se face de la ferma la furculita. Adica atat in procesul de culegere, manipulare, lipsa de igiena a celor care manipuleaza, dar sigur si existenta unor insecte si animale, pasari, care pot contamina salatele. Recunosc ca si eu am cazut in aceasta capcana, am zis ca e foarte bine ca poate pastreaza savoarea salatei si am zis sa nu le mai spăl”, a declarat Anca Hâncu, medic nutriţionist.
Potrivit cercetărilor făcute de specialiștii din toată lumea, mediul umed, combinat cu nutrienţii din frunzele tocate, crează condiţiile perfecte pentru dezvoltarea bacteriilor. Efectul e intensificat chiar de sucurile care ies în mod natural din frunzele de salată. Astfel, specialiștii avertizează că o contaminare iniţială cu 100 de bacterii de salmonella poate creşte de o mie de ori în numai 5 zile.
„Aceste bacterii pot fi foarte periculoase. Ca simptomatologie avem de la febra, crampe, dureri abdominale, diaree, mergand pana la bacteriemie, septicemie, insuficienta renala si in cazul listeriozei pana la deces.
Recomandarea este ca, chiar dacă pe pungă scrie că salata este spălată, să o spălăm din nou. Și să nu o spălăm într-o baie de apă, în care nu facem decât să împrăștiem de pe o frunză contaminată bacteriile pe toată salata, ci sub jet de apă, într-o strecurătoare, cât mai bine și cât mai mult”, a declarat Alexandru Cîrîc, director ICA.
De asemenea, nutriționista Anca Hâncu ne recomandă ca atunci când vrem să cumpărăm salată la pungă să fim atenți la data de expirare de pe ambalaj. Aceasta mai spune că dacă observăm că punga este prea umflată, atunci înseamnă că acea salată este plină de bacterii.
„Să fim atenți la pungă la data de expirare, a expirat gata, dacă punga este umflată înseamnă că în acel mediu s-au dezvoltat bacterii, nu o mai cumpărăm din start, am deschis punga chiar dacă scrie că nu mai trebuie spălat, o spălăm cu jet de apă. Nu punem într-un castron și înmuiem acolo salata, spălăm în sită cu jet de apă. După aceea se mai recomandă ca ustensilele pe care le folosim să fie diferite de ustensilele pentru carne, friptură, ouă sau alte alimente”, a declarat Anca Hâncu, medic nutriţionist.