Alertă la graniţele României: Câţi luptători ISIS se află în Balcani

Peste 1.000 de militanţi din statele membre ale Uniunii Europene luptă pentru organizaţia teroristă Stat Islamic, iar 800 dintre aceştia provin din Balcani, potrivit datelor prezentate luni de Oficiul European de Poliţie (Europol), relatează site-ul agenţiei Novinite.
Romania TV
20 mart. 2018, 05:56
Alertă la graniţele României: Câţi luptători ISIS se află în Balcani

Rob Wainwright, directorul executiv al Europol, a participat la o întrunire la Sofia a Oficiului, în contextul în care Bulgaria deţine preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE.

Peste 130 de eurodeputaţi din statele membre UE, experţi din cadrul poliţiei şi comisari europeni au discutat despre lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate, precum şi despre securitatea cibernetică.

Wainwright a avertizat că Bulgaria şi alte state europene se confruntă cu ameninţarea terorismului, în condiţiile în care „aproximativ 30.000 de persoane din Europa fac parte din comunităţi teroriste„.

Una dintre principalele concluzii ale Europol este că Balcanii rămân o zonă importantă de tranzit şi trafic de bunuri ilegale, de droguri şi de arme, precum şi de fiinţe umane. Regiunea este, de asemenea, o sursă majoră de tineri radicalizaţi care ajung să facă parte din reţeaua teroristă Stat Islamic.

Conform experţilor din cadrul Oficiului European de Poliţie, pericolul este reprezentat de faptul că mulţi dintre aceşti militanţi revin în ţările de origine după ce Stat Islamic a pierdut teren în Siria şi Irak. Europol atrage atenţia că aceşti luptători trebuie identificaţi şi neutralizaţi în cel mai scurt timp de la pătrunderea în statele membre ale UE.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
„Gigi Becali nu mai e prieten cu mine!” Valeriu Iftime, interviu în metrou: cum negocia cu patronul FCSB și ce planuri mărețe are pentru Botoșani
Capital.ro
Alexandru Nazare confirmă indexarea pensiilor: „Trebuie să o facem, va fi”. Ce spune despre reducerea TVA la alimente
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Românii vor putea economisi pentru pensie fără impozit pe câștiguri. Cum funcționează noile conturi de investiții din 2027
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Atac armat în SUA, la mică distanță de Casa Albă! O persoană și-a pierdut viața
iamsport.ro
Noul antrenor de la FCSB a numit echipa favorită la câștigarea SuperLigii: ”Cea mai puternică!”
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari de la șefa Casei de Pensii. Mica Recalculare a dosarelor e la final
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România