Alertă medicală pe Dunăre. Un marinar, adus de urgenţă la ţărm

Un marinar de 45 de ani, cu probleme medicale, care se afla la bordul unei nave pe Dunăre, în zona Hârşova, a fost adus la ţărm de poliţiştii de frontieră, cu o ambarcaţiune rapidă, pentru a primi îngrijiri din partea unui echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa.
Iulian Tudor
12 sept. 2019, 10:52
Alertă medicală pe Dunăre. Un marinar, adus de urgenţă la ţărm

Potrivit unui comnicat al Gărzii de Coastă, în noaptea de miercuri spre joi, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cernavodă au fost solicitaţi de către SCOMAR, în urma unui apel prin Serviciul Unic de Urgenţă 112, pentru a prelua o persoană cu probleme medicale, aflată la bordul unei nave sub pavilion românesc, pe Dunăre, în dreptul localităţii Hârşova.

Poliţiştii de frontieră s-au deplasat în zonă cu o ambarcaţiune rapidă, conform procedurilor specifice în astfel de cazuri.

Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, a fost preluat de echipajul poliţiei de frontieră, adus în siguranţă pe malul drept al Dunării şi predat personalului medical din cadrul Serviciului de Ambulanţă a Spitalului Hârşova, în vederea efectuării unor investigaţii medicale amănunţite.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Declinul lui Donald Trump, șansă pentru Răzvan Burleanu? Cum îl pot ajuta alegerile din SUA pe șeful FRF
Capital.ro
Pensionarii din România se împrumută de trei ori mai mult decât în ultimii cinci ani. Facturile și tratamentele medicale le golesc bugetele lunare
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT