Alertă meteo: Urmează un weekend cu disconfort termic ridicat, cu reprize de furtuni violente, şi o lună cu deficit persistent de ploi

Următoarele patru săptămâni aduc temperaturi peste normal în vestul și sudul României și un deficit persistent de ploi. Cel mai afectat va fi vestul țării, unde ploile vor fi foarte rare. În weekend, vom avea două anotimpuri, cu caniculă persistentă şi furtuni cu putere de tornadă.
Filip Stan
06 iun. 2025, 10:05
Alertă meteo: Urmează un weekend cu disconfort termic ridicat, cu reprize de furtuni violente, şi o lună cu deficit persistent de ploi

Alertă meteo. Vineri, în Banat, Crișana, Maramureș, jumătatea nord-vestică a Transilvaniei și în jumătatea sudică a Olteniei și a Munteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată și va fi disconfort termic. Local, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități în vestul și sudul țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra izolat în Banat și Crișana.

În Banat, vestul, sudul și estul Transilvaniei, vestul și nordul Munteniei și centrul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (rafale în general de 50…70 km/h) și pe alocuri căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp, anunţă ANM.

Alertă meteo de grindină şi vijelii

În acelaşi timp, este şi o alertă meteo de instabilitate accentuată. În Oltenia, nordul Moldovei și local în Carpații Meridionali și Orientali instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, vijelii puternice (rafale de 70…90 km/h) și grindină de medii și posibil mari dimensiuni. În intervale scurte de timp (1 – 3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor de 40…50 l/mp și izolat peste 60 l/mp.

Sâmbătă și duminică, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Oltenia, sudul Munteniei și jumătatea de nord a Moldovei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată și va fi disconfort termic. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități în jumătatea de vest
a țării și pe alocuri în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 36 de grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra izolat în Banat și sud-vestul Olteniei.

Luni (9 iunie) vremea călduroasă va persista în sudul și sud-estul țării, unde local va fi disconfort termic.

ANM-Avertizare-generala-T0-250606095901

Prognoza meteo pentru Bucureşti

Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 06.06.2025 Ora 12:00 – 06.06.2025 Ora 21:00
Vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și seara, când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului va fi ridicată. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade.
Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 07.06.2025 Ora 12:00 – 07.06.2025 Ora 21:00
Vremea se va menține călduroasă, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 31…33 de grade.
Prognoză Meteorologică pentru Intervalul 08.06.2025 Ora 12:00 – 08.06.2025 Ora 21:00
Vremea va fi în continuare călduroasă, cu disconfort termic ridicat. Cerul va fi mai mult senin ziua și variabil noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade. Atenționare cod galben valabilă pentru municipiul București în perioada 06.06.2025 – 08.06.2025, intervalul
orar 12 – 21 ce vizează temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic ridicat.

Prognoza meteo săptămâna 9 – 16 iunie
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile vestice, sudice și local în cele centrale, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în extremitatea de sud-vest a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice.

Șefa ANM: „Zile cu alternanţe periculoase, fenomenele meteorologice extreme sunt din ce în ce mai evidente și intense”

Săptămâna 16 – 23 iunie
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile sud-vestice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Cantitățile de precipitații vor fi ușor deficitare în jumătatea vestică a țării, precum și în sud-estul teritoriului, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Prognoza meteo săptămâna 23 – 30 iunie
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în vestul și sudul țării, iar în rest temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nord-vestice.

ANM-Prognoza-4-saptamani-250606071742 (1)

Săptămâna 30 iunie – 7 iulie
Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în regiunile sudvestice. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi ușor deficitare în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele vestice și nord-vestice.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
“Sunt dezamăgit de Gâlcă, de jucători, dar și de noi toți!”. Victor Angelescu rupe tăcerea despre haosul de la Rapid: “E anormal să ai atâtea accidentări”
Capital.ro
Călin Georgescu nu are nicio șansă! Ce se va întâmpla dacă AUR îl va propune premier
Playtech.ro
De ce nu reușești să vinzi un apartament, chiar dacă pare atractiv. Problemele pe care cumpărătorii le observă imediat
Adevarul
Val de reacții la mesajul angajatei care lucrează de pe plajă. „O zi normală și productivă de lucru, într-un decor neobișnuit”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
'67 vs. 70'. Un maratonist celebru l-a ironizat pe Gigi Becali. Ce a putut să scrie despre patronul FCSB
MediaFlux
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Cristi Chivu
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi