Alertă OMS: Numărul cazurilor de rujeolă s-a triplat în Europa în 2018

Cazurile de rujeolă s-au triplat în Europa în 2018 ajungând la 82.592, cel mai mare număr înregistrat în ultimul deceniu, cu 1.087 înregistrate în România, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Alina Costache
08 feb. 2019, 07:28
Alertă OMS: Numărul cazurilor de rujeolă s-a triplat în Europa în 2018

Pe măsură ce rata de vaccinare se îmbunătăţeşte, OMS transmite că nu este suficient de ridicată pentru a preveni circulaţia virusului în multe ţări, citează BBC.

Ucraina a avut cele mai multe cazuri de rujeolă anul trecut, 53.218, de aproape 10 ori mai multe decât următoarea clasată, Serbia, 5.076.

Peste 90% dintre cazuri au fost înregistrate în 10 ţări, între care Franţa, Italia, Grecia, Rusia şi România.

Ţara noastră s-a clasat pe locul al zecelea în clasamentul OMS.

Rujeola este o boală infecţioasă care poate duce la complicaţii severe, precum infecţii la nivelul plămânilor şi creierului, şi chiar la deces.

În Europa, mai transmite OMS, au fost înregistrate 72 de decese din cauza rujeolei în 2018, cu 30 mai multe decât în 2017.

Potrivit listei întocmite, în perioada ianuarie – decembrie 2018, ţările europene unde au fost înregistrate cele mai multe cazuri de îmbolnăvire sunt: Ucraina (53.218), Serbia (5.076), Israel (2.919), Franţa (2.913), Italia (2.517), Rusia (2.256), Georgia (2.203), Grecia (2.193), Albania (1.466) şi România (1.087). În Marea Britanie, anul trecut, au fost înregistrate 953 de cazuri.

Ucraina a avut cea mai mare rată din Europa, cu 1.209 cazuri la 1 milion de locuitori, de zece ori mai mare faţă de cea din 2017.

Numărul total al cazurilor a crescut de la 25.863, în 2017, la peste 82.000, în 2018.

Rata de vaccinare contra rujeolei, rubeolei şi oreionului în Ucraina a scăzut mult în ultimii ani, în timpul conflictului cu Rusia, ajungând la 31% în 2016, una dintre cele mai scăzute din lume.

La finalul lui 2017, procentul copiilor din Ucraina care au fost vaccinaţi se îmbunătăţise semnificativ, până la aproximativ 90%, însă ea trebuie să rămână constantă pentru a evita o nouă epidemie.

„Este clar că tendinţa actuală de progres în creşterea ratei imunizării va fi insuficientă pentru a opri circulaţia rujeolei”, a declarat Zsuzsanna Jakab, OMS Europa.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a mai spus că această creştere bruscă a cazurilor de îmbolnăvire cu rujeolă în 2018 a urmat unui an în care ţările europene au înregistrat cea mai mare acoperire estimată pentru a doua doză de vaccin, 90%.

Procentul copiilor care au primit prima doză de vaccin a crescut, de asemenea, la 95%.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT