Alexandra Dulgheru a câştigat turneul din Antalya

Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru a câştigat, duminică, turneul ITF din Antalya (Turcia), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari.

RomaniaTV.net
28 ian. 2013, 06:52
Alexandra Dulgheru a câştigat turneul din Antalya

Dulgheru a învins-o, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe Reka-Luca Jani (Ungaria), a cincea favorită a competiţiei, potrivit Mediafax.

Proba de dublu din Antalya a fost câştigată de perechea sud-coreeană Jin-A Lee/Mi Yoo, care a trecut, în ultimul act al competiţiei, cu scorul de 6-3, 6-1, de cuplul Natalija Kostici/Gaia Sanesi (Serbia/Italia), cap de serie numărul 3.