Alexandru Arșinel a fost externat de la „Matei Balș”. Artistul s-a vindecat de Covid-19

Alexandru Arșinel a fost externat din spital, luni, după trei săptămâni în care atât el, cât și soția lui au luptat cu complicațiile produse de infecția cu Covid-19.
Filip Stan
10 mai 2021, 16:55
Alexandru Arșinel a fost externat de la

Alexandru Arșinel a fost externat de la „Matei Balș”. Artistul s-a vindecat de Covid-19. „Chiar acum mă externează, mă simt bine, chiar acum plec acasă, o să am o zi plină, medicii au decis că sunt bine din punct de vedere al sănătății”, a declarat Alexandru Arșinel, pentru Gândul.

Alexandru Arșinel a fost externat de la „Matei Balș”

Alexandru Arșinel a fost internat pe 17 aprilie, la două luni de la rapelul vaccinului împotriva bolii. Actorul și soția sa au stat o săptămână în spital, după care au fost externați. Din nefericire, fostul director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din București nu s-a simțit bine și a fost nevoit să se întoarcă la „Matei Balș”, unde medicii l-au ținut sub observație până luni, 10 mai. Actorul și-a petrecut Paștele sub tratament, după ce virusul i-a slăbit organismul și a fost nevoie de supravegherea permanentă a cadrelor medicale.

Care este starea lui Alexandru Arşinel: „Încă nu e clară situația mea aici”

Alexandru Arșinel, în vârstă de 81 de ani, a fost vaccinat cu serul de la Pfizer, în urmă cu două luni, ca și soția lui, Marilena. Cei doi s-au vindecat de Covid-19, însă actorul s-a reîntors în spital. „Cazul Arşinel este dovada că, dacă ne vaccinăm, facem o formă uşoară. Probabilitatea este mai mică să mă infectez dacă m-am vaccinat, dar, dacă o fac, e o formă uşoară. Nu a avut nevoie de oxigen”, a declarat Adrian Marinescu, directorul medical de la „Matei Balș”.

DailyBusiness
RAR publică date oficiale privind consumul și emisiile de CO2 ale autoturismelor înmatriculate în România. Ce trebuie să știe șoferii
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Produsul Lidl pe care o să fie bătaie în weekendul 5-6 iulie. E la promoție, are o reducere de peste 30% și în ultimii ani numai oamenii bogați și-au permis așa ceva. Oferta retailerului e bună, se aplică în magazinele din toată țara, dar prețurile mici nu se opresc aici
Capital.ro
Viktor Orban cutremură România: Există unguri pregătiți să acționeze, Ungaria nu va lăsa Transilvania!
Playtech.ro
Cât costă să ridici o casă la gri de 100 mp? Prețurile au crescut față de anul trecut
DailyBusiness
Pensiile românilor în pericol. Angajații din casele de pensii au declanșat un protest în urma măsurilor fiscale luate de Ilie Bolojan
Dezvăluiri din dosarul generalilor Coldea și Dumbravǎ: acuzații de filaj la avocați, afaceriști si magistrați. Cine e Sorin Georgescu
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Orban, mesaj care pune România pe jar. Premierul a ajuns în țara noastră
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
kanald.ro
Cod portocaliu de caniculă în peste jumătate din România! Temperaturile maxime ating 40 de grade Celsius în următoarele zile
Cancan.ro
Nicușor Dan, mai bogat cu 12 milioane de euro! Banii urmează să îi fie virați pe card
Playsport.ro
O nouă meserie a apărut, iar firmele sunt disperate să-i angajeze: „Sunt plătit să repar toată ziua greșelile făcute de...
Capital.ro
Elena Udrea, în lacrimi de fericire. A fost răzbunată. A primit după gratii vestea bombă!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
stirilekanald.ro
Șefa s-a urcat pe ea și a sufocat-o. Sfârșit tragic pentru angajata de 26 de ani dintr-un supermarket
Irina Columbeanu își schimbă viața! Fiica lui Irinel Columbeanu pleacă din Malibu și nu va mai locui cu Monica Gabor
MediaFlux
Fonduri de 250.000 de euro pentru o categorie de români
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
România arde, iar în trei țări se moare de frig! Temperaturile extrem de scăzute au dus la moartea a zeci de persoane