Alexandru Rafila atrage atenţia: „În fiecare an dispare un oraş cu 50.000 de locuitori”

Alexandru Rafila atrage atenţie că trebuie schimbat trendul descendent al populaţiei României, precizând că potrivit datelor statistice în fiecare an dispare un oraş cu 50.000 de locuitori.
Filip Stan
17 iun. 2021, 18:26
Alexandru Rafila atrage atenţia:
Alexandru Rafila atrage atenţia: "În fiecare an dispare un oraş cu 50.000 de locuitori"

Alexandru Rafila a declarat la o dezbatere în Plenul Parlamentului că rata de fertilitate în UE este de 1,56, precizând că asistăm la un trend de scădere.

Alexandru Rafila: Un oraş de 50.000 de persoane dispăre în fiecare an din România

„Rata de fertilitate în UE este 1,56 şi asta înseamnă că asistăm la un trend de scădere. (…) Noi acum avem undeva între 1,6 şi 1,7 şi acest lucru ne va duce în perioada următoare la o scădere constantă a populaţiei, cu o proiecţie pentru anul 2050 de circa 16 – 16,5 milioane de locuitori, iar până la sfârşitul acestui secol puţin peste 12 milioane de locuitori. Sunt state, chiar alături de noi, care au avut o problemă chiar mai serioasă decât Romania – mă refer la Ungaria – şi care au implementat un pachet de politici care să ducă la creşterea acestei rate a fertilităţii şi a obţinut rezultate notabile. (…) Trebuie să schimbăm acest trend descrescător al populaţiei României.

Diferenţa între numărul de persoane care mor în fiecare an în Romania şi numărul de copii care se nasc în fiecare an este de cel puţin 50.000 de persoane. Deci un oraş de 50.000 de persoane dispărute în fiecare an din România datorită unei natalităţi reduse”, a declarat deputatul PSD.

Citeşte şi Alexandru Rafila avertizează că tulpinile mutante ar putea aduce o nouă explozie a cazurilor în România

Acesta a mai atras atenţia că este nevoie atât de servicii de sănătate de calitate, cât şi de acces la aceste servicii, „acces care mai ales în zona rurală nu există”.

Eduard Petrescu, reprezentant al UNICEF România, a afirmat în cadrul aceleiaşi dezbatri că ţara noastră este din 2019 în rândul celor cu venituri ridicate, dar „această prosperitate din păcate nu s-a tradus într-o schimbare semnificativă a nivelului de bunăstare a unei părţi semnificative a copiilor din România”.

„Încă avem aproape 40% din copii expuşi la riscul de sărăcie şi excluziune socială, încă avem foarte multe deficienţe în ceea ce priveşte calitatea învăţământului, serviciilor medicale şi aşa mai departe, aş spune că suntem într-o direcţie de dezvoltare în care, în loc ca inechităţile să fie compensate, cresc. (…) După ce că avem în clipa de faţă un număr în scădere de copii, rezultatele la care ajung aceşti copii după parcurgerea unui ciclu de învăţământ sunt din ce în ce mai slabe, ca să nu zic dezastruoase. Şi aceasta este o chestiune care trebuie reglată”, a precizat Eduard Petrescu.

Pe de altă parte, Roxana Paraschiv, reprezentanta Organizaţiei „Salvaţi Copiii”, consideră ca fiind importante două mari categorii de servicii – cele care asigură supravieţuirea copilului şi accesul la serviciile de educaţie pentru copilăria timpurie.

„În ceea ce priveşte mortalitatea infantilă, Romania a fost foarte mult timp campioana Uniunii Europene. În 2019 ne-a depăşit Malta. (…) În România peste 1.100 de copii mor în fiecare an înainte a împlini vârsta de un an, iar ultimul program naţional public de dotare cu echipamente a maternităţilor datează din 2007. (…) Sunt judeţe în România unde rata mortalităţii infantile este de aproape 5 ori mai mare decât în Bucureşti. (…) Este nevoie să ajutăm copiii să supravieţuiască măcar primului an de viaţă”, a spus Roxana Paraschiv.

Nicoleta Cristea – Brunel, preşedintele Asociaţiei SOS Infertilitatea, a susţinut că într-o lege privind sprijinirea natalităţii în România trebuie introdus în mod obligatoriu aspectul „infertilitate”, pentru că reprezintă „un procent excepţional de mare”, şi anume 20 % din cuplurile de vârstă fertilă. „Avem nevoie de legislaţie pentru aceste cupluri”, a arătat aceasta.

Printre cei care au mai participat la dezbatere s-au aflat Andreea Cassandra Butu – reprezentant OMS, Ion Cristian Roman – Asociaţia „Taxiul cu Bomboane”, Eugen Ilea – Federaţia Naţională a Asociaţiilor De Părinţi, Gigel Lazăr – CIADO, Mihai Vasile – Asociaţia Politeia, deputatul Diana Tuşa. Discuţiile au fost moderate de senatorul PSD Gabriela Firea.

Citeşte şi Alexandru Rafila a identificat noi probleme în PNRR: „Sunt trei lucruri pe care le-am sesizat”

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Uluitor! Un tenismen a pierdut aproape întreg premiul obținut la turneul de la Queen’s după ce a înjurat la interviu
Capital.ro
Nici nu s-a terminat anul școlar, dar un nou trend prinde contur: ce se întâmplă cu cumpărăturile pentru școală
Playtech.ro
Cum poți trăi o lună pe o insulă superbă din Grecia fără să plătești cazarea. Primești și mic dejun, dar există o condiție
Adevarul
Invazia „Buha gamma” în București. Când va scăpa Capitala de fluturii care au ocupat blocurile și spațiile verzi
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ipoteză șoc în cazul morții actriței Ece Irtem. O mușcătură de maimuță i-ar fi cauzat decesul
iamsport.ro
Fără dubii! Pancu a recunoscut că ar fi refuzat-o pe Rapid dacă primea cealaltă ofertă la care spera: ”O dată în viață!”
MediaFlux
Cât costă un covrig pe stadioanele de la Cupa Mondială. Prețul uriaș pe care trebuie să îl plătească suporterii
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?