Alexandru Rafila, după negocierile privind certificatul verde: „Este exclus ca nevaccinaţii să-şi plătească spitalizarea”

Rafila susţine că trebuie să ştii când introduci acest certificat, dacă situaţia epidemiologică o impune şi care sunt criteriile de renunţare la el.
Filip Stan
16 nov. 2021, 16:43
Alexandru Rafila, după negocierile privind certificatul verde:

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat, marţi, după negocierile dintre partide, privind introducerea obligativităţii certificatului verde la locul de muncă, că PSD nu este de acord cu propunerea PNL ca cei nevaccinaţi să îşi plătească serviciile medicale, în cazul infectării şi a arătat că în lege trebuie precizat clar în c condiţii se introduce, situaţia epidemiologică şi criteriile privind renunţarea la acest certificat.

Noi propuneri privind certificatul verde OBLIGATORIU la locul de muncă. Nevaccinaţii să plătească spitalizarea, teste gratuite pentru 30 de zile, eliberarea adeverinţei în baza testului de anticorpi

Rafila a declarat, la Parlament, că nu s-a ajuns la o concluzie în privinţa certificatului verde, el arătând că proiectul de lege respins de Senat are foarte multe amendamente, peste 42 de pagini.

Deputatul a afirmat că că PSD nu a fost de acord cu acea problemă a plăţii serviciilor medicale de către cei care nu sunt vaccinaţi. ”Este exclusă şi vă spun lucrul acesta pentru că este exclus şi din punct de vedere medical, pentru că ar accentua şi mai mult problemele de prezentare în spital, tardivă, a celor care sun infectaţi. Noi vrem să îi încurajăm să se prezinte cât mai repede, şi asta era evident o barieră”, a explicat Rafila.

Social-democratul a mai arătat că, în eventualitatea introducerii certificatului verde, trebuie găsită varianta ca o perioadă testarea să fie gratuită, mai ales că, şi logica spune că dacă mâine ar dori toţi să se vaccineze acest lucru nu este posibil.

”Noi am propus 60 de zile, cred că vom rămâne cu această propunere a PSD”, a declarat Alexandru Rafila.

Valeriu Gheorghiţă, despre medicii care recomandă pacienţilor să nu se vaccineze: „Medicul trebuie să răspundă. E ca atunci când un chirurg nu recomandă operaţia iar pacientul păţeşte ceva”

El a mai explicat că trebuie înţeles clar de ce introducem un astfel de certificat, dacă o facem pentru sănătatea publică. ”Trebuie să ştii când îl introduci, dacă situaţia epidemiologică o impune şi care sunt  criteriile de renunţare la certificatul verde”, a mai arătat Alexandru Rafila, el adăugând că populaţia trebuie să fie informată din timp despre aceste prevederi.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Griș cu lapte și măr caramelizat din 3 ingrediente. Cum obții un desert cremos, fără cocoloașe
Fanatik.ro
Mircea Bravo reacționează după scandalul cu FCSB, Gigi Becali și CSA Steaua: „Sper să nu ne luăm bătaie în București!”
Capital.ro
Codul rutier 2026. Manevrele care îți pot aduce amendă și suspendarea permisului, chiar dacă nu te vede Poliția
Playtech.ro
Ce sunt gropile misterioase apărute pe Calea Crângași. Răspunsul lui Ciprian Ciucu a stârnit reacții: „Și eu credeam la fel”
Adevarul
Brexitul revine în centrul disputei politice din Marea Britanie. Ce urmărește Andy Burnham și ce riscuri vede un jurnalist român stabilit în Anglia
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod galben de vânt puternic în mare parte din țară! Zonele în care rafalele ajung până la 80 de km/h
iamsport.ro
”Sper să câștige campionatul!”. Banciu a numit echipa căreia îi ține pumnii în SuperLiga
MediaFlux
Sfânta Parascheva, sărbătorită pe 14 octombrie. Cui trebuie să îi spunem ”La mulți ani!”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT