Alexandru Rafila: Începutul şcolii va aduce număr de cazuri în creştere, dar după 10-15 zile

Profesorul Alexandru Rafila a susţinut o conferinţă de presă în ziua în care, în România, au fost înregistrate 1.1713 cazuri noi de COVID-19, cel mai înalt prag de până acum.
Filip Stan
16 sept. 2020, 10:55
Alexandru Rafila: Începutul şcolii va aduce număr de cazuri în creştere, dar după 10-15 zile

„Nu trebuie să intrăm în panică. Vor exista întotdeauna zile în care s-au concentrat multe cazuri pozitive şi asta este una din ele. Vedem dacă e întâmplare sau trend, e foarte important. Al doilea comentariu pe care îl am este faptul că suntem la jumatatea lui septembrie şi dacă se confirmă numărul de cazuri se datorează faptului că în primele zile din septembrie mulţi s-au întors din concediu. Şcoala a început de două zile şi e vorba de testele făcute ieri. După două zile de şcoală nu se poate pune creşterea în seama ei”, a spus Rafila. 

„Dacă numărul de cazuri se dublează, de exemplu, atunci situaţia se schimbă radical”.

„Nu îmi place să fac aprecieri legate de cifre, mă interesează trendul, dacă e ascendent, să vedem unde curba de creştere se aplatizează şi să vedem dacă sunt măsuri care pot scădea acest trend. Sunt de acord că odată cu începutul şcolii se va înregistra număr de cazuri în creştere, dar după 10-15 zile. Depinde cât de importantă e această creştere şi cine sunt persoanele bolnave, dacă sunt cu comorbidităţi, sau adulţi tineri, sau copii. Dacă o să fie o creştere de 10-20%, va fi suportabilă de sistemul de sănătate. Dacă numărul de cazuri se dublează, de exemplu, atunci situaţia se schimbă radical”.

Ce spune de vaccinuri

„Sunt vaccinuri candidat, în diverse faze de cercetare. Nu vom putea avea un punct de vedere referitor la utilizarea în UE a acestui vaccin decât dacă va fi autorizat de agenţia europeană a medicamentului. În afara acestei situaţii, nu vom vedea utilizat vaccinuri fără verificarea eficacităţii şi siguranţei. De aceasta se ocupă agenţia menţionată”

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cei patru fotbaliști prezenți la Cupa Mondială 2026 care au jucat și la turneul final din Germania 2006. Nume de legendă pe listă
Capital.ro
Euroconstruct vede o schimbare majoră în sector. Construcțiile noi preiau rolul principal în dezvoltarea pieței
Playtech.ro
Cât te costă acum să deții o casă în România. Lista completă a taxelor și impozitelor din 2026
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de iubita tatălui său
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
Cine e membrul Generației de Aur care le citea versete din Biblie despre Armaghedon și adulter colegilor: ”Bă, dacă are ăsta dreptate?!”
MediaFlux
Cei care stau la bloc primesc bani pentru reparații și întreținere. Asociațiile de proprietari trebuie să facă cererea
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți