Alexandru Rogobete a transmis, joi, pe Facebook, un mesaj critic la adresa actualei guvernări, în cea de-a 100-a zi de interimat a Guvernului condus de Ilie Bolojan.
Fostul ministru al Sănătății susține că românii au ajuns să fie obosiți de măsurile de austeritate și de mesajele privind necesitatea unor noi sacrificii.
„Au trecut 100 de zile și oamenii au obosit!
Au obosit să li se spună că trebuie să mai rabde puțin, să mai plătească puțin, să mai renunțe la ceva. Au obosit să trăiască de la o scumpire la alta, de la o criză la alta, iar după fiecare nouă greșeală a Guvernului Bolojan să fie tot ei chemați să facă sacrificii”, a scris Rogobete.
Acesta a criticat și modul în care Guvernul își prezintă măsurile drept „reforme”, susținând că termenul este folosit pentru a justifica decizii pe care Executivul nu știe să le gestioneze.
„Când nu știți ce să faceți, îi spuneți REFORMĂ.
Când nu merge, spuneți că REFORMA e grea.
Când greșiți, spuneți că REFORMA doare.
Iar când nu mai știți ce să spuneți și realitatea vă contrazice, începeți să căutați vinovați.”, a mai precizat Alexandru Rogobete.
Fostul ministru susține că, după primele 100 de zile de guvernare, bilanțul Executivului este unul negativ și acuză actuala putere că a creat nesiguranță în mai multe domenii.
„Dupǎ 100 de zile, adevărul trebuie spus răspicat:
N-ați făcut nicio reformă!
Ați făcut gălăgie politică. Ați dezbinat oamenii. Ați creat nesiguranță și ați pus sub presiune exact sistemele care țin România în picioare: sănătatea, educația, justiția, apărarea, ordinea publică, finanțele și economia”, a transmis Rogobete.
Social-democratul acuză Guvernul că încearcă să găsească explicații și vinovați pentru problemele cu care se confruntă România, în loc să își asume responsabilitatea.
„Este de vină trecutul. Este de vină contextul. Este de vină opoziția.
Este de vină oricine. Numai voi, niciodată. Numai ideile voastre, niciodată. Numai deciziile voastre, niciodată. Pentru orice merge prost în România aveți o explicație și un vinovat, dar niciodată responsabilitate și soluții!”, a mai spus Alexandru Rogobete.
În final, fostul ministru al Sănătății a spus ce rămâne în urma guvernului interimar condus de Ilie Bolojan.
„Ce rămâne după voi reformiștilor închipuiți?
Scandal. Dezbinare. Incertitudine. Oameni obosiți și o țară în care prea mulți încep să-și piardă încrederea și speranța.
O SĂ FIE BINE!”, a încheiat Alexandru Rogobete.