Alina Dumitru a adus delegaţiei României prima medalie la JO 2012. A fost ultimul concurs al proaspetei vicecampioane olimpice, lucru confirmat şi într-un interviu acordat agenţiei Mediafax, la Londra:

Reporter: Cum a fost concursul?

Alte Articole

Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva ...

Biletul Zilei Pariuri1x2.ro, 25 aprilie: Continuăm pe linia ...

Adrian Mititelu jr., transferat la Spitalul „Alexandru ...

Alina Dumitru: A fost un concurs foarte greu, dar sunt mulţumită de medalie, deşi am fost aproape de titlul suprem.

R.: Familia ta a fost prezentă în sală. I-ai auzit în tot acel vacarm?

A.D.: Îi auzeam, însă până să se termine competiţia, nu puteam să mă uit la ei. Am reuşit să mă uit la cei dragi doar după ce s-a terminat concursul.

R.: Câte accidentări ai suferit în cadrul acestui concurs, că am văzut că ai avut probleme şi la mână şi la picior, iar la un moment dat te ţineai de abdomen?.

A.D.: Am avut o entorsă la mâna dreaptă, a trosnit în meciul cu mongoleza. M-am speriat rău şi când mi-a trosnit coloana, dar am putut să lupt mai departe. Am forţat şi cu japoneza în semifinale. Brazilianca Menezes a simţit că am probleme şi m-a atacat pe partea respectivă. Şi eu aş fi făcut la fel, deoarece atunci când eşti la JO, faci orice pentru a câştiga, mai puţin dopaj. La mâna dreaptă am avut şi un deget scrântit ce a recidivat după concursul din Georgia, când mi-a sărit cotul. Iar înainte de toate, gâtul mi-a trosnit înainte de concurs.

R.: A fost acesta ultimul tău concurs din carieră?

A.D.: Da, a fost ultimul concurs la care am participat. Antrenorul Bercean îmi sugerează să renunţ acum, cât încă sunt în vârf. Am avut emoţii extraordinare la Londra, pentru că mi-am dorit foarte mult o medalie. E momentul cel mai potrivit să te retragi după o medalie olimpică. M-am săturat de accidentări, am obosit să mă recuperez din ce în ce mai greu după ele, este şi foarte multă oboseală psihică, m-am consumat foarte mult pentru că îmi doream un rezultat memorabil aici.

R.: Ce vei face după retragere?

A.D.: Probabil voi rămâne tot în lumea sportului, ori antrenoare la federaţie, ori la COSR.

R.: De ce membrii familiei tale te-au văzut pe viu abia la acest concurs internaţional?

A.D.: Părinţii au fost invitaţi şi am profitat şi i-am adus şi pe fraţii mei din Canada şi România, dar şi pe prietenul meu. Ambii părinţi îmi dau forţă. Mama nu poate să stea să se uite la mine, iar tata am văzut că după competiţie nu mai avea voce. E foarte important să îi simt şi să îi am alături pe cei dragi.

R.: Cu atâtea accidentări îl mai sfătuieşti pe nepotul tău Bogdan să intre în sportul acesta, deşi a cucerit deja o medalie de bronz la Campionatele Naţionale?

A.D.: Dacă vrea să facă sport de performanţă trebuie să treacă peste orice durere. Merită orice sacrificiu. Încă nu mă pot pronunţa, încă e micuţ. Abia după 14 ani vom vedea dacă va putea să facă performanţă. Văd că are viteză şi talent şi îi place să muncească, iar asta îl va ajuta pe viitor.