Alina Gorghiu îl „afuriseşte” pe ÎPS Teodosie după sfaturile cu privire la femeile care trebuie să ducă oricum „crucea căsniciei”: „Este lipsă de respect”

Arhiepiscopia Tomisului a afirmat în legătură cu declaraţia Înalt Prea Sfinţitului Teodosie, care sfătuise o femeie abuzată psihologic de soţ să îşi ducă crucea şi să nu se despartă, că aprecierea unui abuz o face legea statului şi că ÎPS Teodosie a oferit o soluţie strict duhovnicească.
Alina Costache
24 iun. 2024, 20:17
Alina Gorghiu îl

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Mircea Cristian Pricop, a declarat, luni, că ÎPS Teodosie se exprimă faţă de propriii credincioşi în deplin acord cu doctrina, morala şi cultul confesiunii din care face parte.

„Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie are, la loc de cinste printre atribuţiile misiunii sale de arhiereu al Bisericii, calitatea de învăţător al comunităţii pe care o păstoreşte. În acest sens, potrivit legii canonice dar şi drepturilor garantate de constituţia ţării, se exprimă faţă de propriii credincioşi în deplin acord cu doctrina, morala şi cultul confesiunii din care face parte, beneficiind deplin de libertatea de manifestare religioasă (care include dreptul de a preda credincioşilor săi) precum şi de autonomia faţă de stat şi faţă de celelalte sisteme religioase ori filosofice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

Un nou derapaj al lui IPS Teodosie. Sfaturi pentru o femeie care spune că e abuzată psihologic de către soţ: Dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea. Soluţia este să nu vă despărţiţi

„Astfel, în cazul prezentat, o credincioasă a fost încurajată să invoce ajutorul lui Dumnezeu şi să îşi păstreze, prin fidelitate, puterea de a purta Crucea vieţii de familie, pentru ca Dumnezeu să suplinească acea lipsă de empatie a soţului iar legământul martiric al căsniciei să rămână curat. Acest lucru a fost propovăduit în Creştinism dintotdeauna şi de către toţi. De aceea, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop nu s-a exprimat într-o calitate străină – lăsând specialiştilor (medici, psihologi, etc.) rolul lor în societate – ci a oferit un sfat duhovnicesc în deplină armonie cu propria învăţătură religioasă”, a mai precizat reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului.

Mircea Cristian Pricop a mai afirmat că aprecierea unui abuz este făcută de legea statului.

„Aprecierea unui abuz sau a unei violenţe o face legea statului, prin organele abilitate. Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie a oferit o soluţie strict duhovnicească. Dezavuăm interpretările pline de reproş care s-au stârnit pe seama sfaturilor solicitate şi oferite cu bună credinţă”, a mai transmis Arhiepiscopia Tomisului.

Întrebat, într-o emisiune la un post de radio, de către o femeie, cum se poate vindeca într-o relaţie cu un soţ abuziv, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, i-a răspuns acesteia că trebuie să îşi „ducă crucea”, fiindcă a primit „taina cununiei”. „Soluţia este să nu vă despărţiţi, vindecarea o dă Dumnezeu”, i-a transmis înaltul prelat enoriaşei.

Alina Gorghiu intră tare peste ÎPS Teodosie în scandalul sfatului pentru femei abuzate: Poliţiştii au intervenit la 49.014 cazuri de violenţă domestică

Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a afirmat că „Sfaturile ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, date la un post de radio unei femei care se plângea că soţul o abuzează psihologic reprezintă o dovadă crasă de lipsă de respect şi de empatie pentru victimele violenţei de orice tip, dar mai ales domestice”. Ea a adăugat că realiatea este că, în primele cinci ulni ale acestui an, poliţiştii au intervenit la 49.014 cazuri de violenţă domestică, iar instanţele judecătoreşti au emis 4.996 de ordine de protecţie.

Citește și: ÎPS Teodosie vrea bărbaţi hipsteri: „Bărbatul trebuie să aibă barbă. Bărbaţii fără barbă sunt ciuntiţi”

„Sfaturile lui ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, date la un post de radio unei femei care se plângea că soţul o abuzează psihologic reprezintă o dovadă crasă de lipsă de respect şi de empatie pentru victimele violenţei de orice tip, dar mai ales domestice. Realitatea înfricoşătoare este următoarea: potrivit unui comunicat al Poliţiei Române din această duminică, în primele 5 luni ale acestui an, poliţiştii au intervenit la 49.014 cazuri de violenţă domestică. În aceeaşi perioadă, instanţele judecătoreşti au emis 4.996 de ordine de protecţie. Numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut în 2024 faţă de anul trecut”, a scris Alina Gorghiu, luni pe Facebook.

Aceasta a mai spus că pentru instituţia pe care o conduce combaterea violenţei este o prioritate, acesta fiind şi motivul pentru care a venit cu iniţiativa de extindere a ordinului de protecţie, prevederi legislative care vor intra în vigoare la finalul lunii august sau cu măsura unor vouchere rapide pentru victimele infracţiunilor.

„Pentru mine, pentru Ministerul Justiţiei, combaterea violenţei este o prioritate. Acesta este motivul pentru care am venit cu iniţiativa Ordinului de protecţie extins (care va intra în vigoare la finalul lunii august) sau cu voucherele acordate rapid, în limita a 16.500 lei, pentru nevoile imediate ale victimelor infracţiunilor. Dar cum putem mediatiza mai bine toate aceste iniţiative concrete dacă persoane publice cu credibilitate în ochii românilor bagatelizează violenţa domestică? Cum putem fi credibili când aceleaşi persoane publice insinuează că femeile «trebuie să îşi ducă crucea» alături de un abuzator şi să îndure o căsnice cu abuzuri?”, a completat Gorghiu.

IPS Teodosie loveşte din nou! „Fumătorii nu se pot împărtăşi. O iresponsabilitate, feriţi-vă de aşa ceva!”

Gorghiu mai precizează că „este ruşinos că o persoană publică cu credibilitate pentru enoriaşii români face astfel de afirmaţii, iar acest derapaj inacceptabil nu trebuie trecut sub tăcere”.

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, le sfătuieşte pe femeile care nu simt nevoia să aibă „relaţii” cu soţii lor să „facă şi după voia soţului”, ca să nu „destrame” căsnicia. Argumentul adus de înaltul prelat este acela că s-au căsătorit, iar „căsătoria este o cruce”.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Diana Şucu, replică devastatoare pentru contestatarii Rapidului: “Văd oameni prin studiouri care n-au făcut nimic, iau 100 de euro şi aruncă lături în munca unui om”
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. O mare actriță a murit. Toți românii o știau, a avut o carieră remarcabilă
Playtech.ro
Ce este şi cum funcţionează sistemul de apărare antiaeriană Patriot: A fost activat pentru vizita lui Zelenski la Bucureşti
Adevarul
Chipul unui grec condamnat la 8 ani de pușcărie apare într-un mozaic de la Mitropolia din Iași, alături de Patriarhul Daniel
wowbiz.ro
Povestea cutremurătoare a tânărului de 22 de ani care și-a găsit sfârșitul la Piața Unirii: „M-am gândit la părinții care vor fi sunați”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Turcia a fost zguduită de o mișcare seismică de 5,5 grade. Unde s-a produs cutremurul și care sunt pagubele
iamsport.ro
Uluitor! Un arbitru de Liga 1 ar fi luat mită un portbagaj de piese auto: 'Nu prețul era problema'
MediaFlux
Adio cumpărături online! Poliția Română intervine
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj