Alina Gorghiu sare la gâtul lui Ludovic Orban după ce liderul PNL s-a abţinut la vot în BPR: „Ține trena USR-AUR. Girează semnături false sau scanate”

Senatorul PNL Alina Gorghiu susţine că solicitarea liberalilor din şedinţa Birourilor Permanente Reunite de verificare a semnăturilor de pe moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS - AUR trebuie analizată de Comisia de statut. Gorghiu îl critică dur şi pe preşedintele Camerei Deputaţilor şi liderul al PNL că prin abţinerea de la vot nu a făcut decât să "ţină trena USR PLUS şi AUR".
Alina Costache
06 sept. 2021, 15:17
Alina Gorghiu sare la gâtul lui Ludovic Orban după ce liderul PNL s-a abţinut la vot în BPR:

„Noi considerăm că votul de 9-7 înseamnă că solicitarea trebuie analizată de Comisia de statut. Regret că domnul Orban ţine trena USR-AUR, prin abţinerea de la vot. Girează semnături false sau scanate, lucru care arată un demers politic neserios. Dacă nu se va trimite la Comisia de regulament solicitarea, PNL, în primul BPR, va repune în discuţie cererea”, a declarat senatorul PNL Alin Gorghiu.

Citeşte şi: George Simion: Moțiunea de cenzură este suspendată până ajunge Florin Cîțu președinte la PNL. Este o monstruoasă coaliție la conducerea României

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a declarat luni, cu privire la moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS AUR, că PSD a decis să-și retragă reprezentații din ședință, astfel că doar 9 dintre cei prezenți au votat în favoarea solicitării PNL de verificare a semnăturilor de pe moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS – AUR de către Comisia de statut.

„La prima reuniune a Biroului Permanent Reunit nu s a întrunit cvorum. Am convocat a doua reuniune pentru sâmbătă când nu s a întrunit cvorum. Am înțeles că a fost sâmbătă, e zi liberă, dar parlamentarii trebuie să pună pe primul plan activitatea din Parlament. Am convocat Biroul Permanent Reunit și pentru ziua de azi. Am pus pe ordinea de zi moțiunea de cenzură. Simonis a propus modificarea ordinii de zi, în urma unei solicitări formulate de Fenechiu.

Mi-am exprimat clar punctul de vedere că orice solicitare cu privire la moțiunea de cenzură trebuie dezbătută în cadrul punctului pe care l-am propus, și anume moțiunea de cenzură. Pentru că dacă discutam de moțiunea de cenzură fără să ajungem la punctul de prezentare a moțiunii de cenzură discutam de ceva ce nu a fost prezentat în cadrul Biroul Permanent Reunit. Am supus la vot propunerea liderului grupului parlamentar PSD Alfred Simonis, care a fost votată de toți parlamentarii prezenți PSD. După ce s-a propus ordinea de zi, PSD a decis să-și retragă reprezentanții din Biroul Permanent Reunit.

S-a dezbătut punctul doi, care era o cerere de a se trimite către Comisia de Statut pentru verificarea semnăturilor. Rezultatul votului, indiferent ce vi s-a spus, este următorul: Au fost 18 membri ai BPR prezenți, au votat pentru propunere 9 membri, 7 au votat împotrivă și 2 parlamentari au fost prezenți și nu au votat. Deoarece a fost vot nominal, au fost prezenți și nu au votat, respectiv domnul deputat Ovidiu Ganț și cu subsemnatul Ludovic Orban. Propunerea nu a fost adoptată. Au fost 18, iar în favoarea solicitării au votat doar 9.

După ce nu a fost adoptată această propunere, alți colegi au plecat din ședință, am rămas fără cvorum și nu am putut să discutăm despre moțiunea de cenzură”, a explicat preşedintele PNL Ludovic Orban.

Şedinţa urmează să fie convocată din nou.

 

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Șoc în lumea mondenă! Mădălina Apostol a murit! S-a întâmplat azi noapte la 2:00
Fanatik.ro
Ce i-a spus Ovidiu Burcă lui Marius Șumudică la pauză. „Șumi” a refuzat să dea mâna cu oponentul său la final: „Bă, băiatule, tu cu cine vorbești?”
Capital.ro
Horoscop săptămânal, 14-20 septembrie  2026. Această zodie ar trebui să aibă acea conversație importantă cu persoana iubită
Playtech.ro
Compania care nu a dat afară niciun angajat de aproape 100 de ani. Proprietarul promite să păstreze tradiția și în era AI
Adevarul
Un cal de rasă în valoare de 15.000 de lei a fost împușcat din greșeală de braconieri, în Vaslui. Vânătorii l-ar fi confundat cu cerbul pe care îl urmăreau
wowbiz.ro
Monica Gabor, adevărul dureros despre moartea Mădălinei Apostol! A dezvăluit ce probleme de sănătate avea partenera lui Nick Rădoi: „O bătălie pe care a purtat-o în secret”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Șocant! Fostul jucător al FCSB s-a lăsat de fotbal la doar 27 de ani: 'O săptămână n-am putut să mă mișc'
MediaFlux
Asigurare de sănătate 2026. Cât costă pe un an și cum o poți cumpăra dacă nu ai venituri
stirilekanald.ro
A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor