Ambasadoarea Franţei: Sunt bucuroasă să mă aflu într-o ţară care şi-a exprimat cu hotărâre opţiunea pro-europeană

România poate conta pe sprijinul deplin al Franței pentru pregătirea preluării președinției Consiliului Uniunii Europene și pentru reușita acesteia, a afirmat vineri ambasadorul Michele Ramis, la recepția de Ziua Franței.
Romania TV
14 iul. 2017, 15:47
Ambasadoarea Franţei: Sunt bucuroasă să mă aflu într-o ţară care şi-a exprimat cu hotărâre opţiunea pro-europeană

Ea s-a declarat bucuroasă că se află „într-o țară care și-a exprimat cu hotărâre opțiunea pro-europeană, care nu cedează tentațiilor naționaliste, populiste și defetiste”.

Diplomatul a făcut referire la Parteneriatul strategic Franța — România, despre care a spus că este bazat pe trei piloni — proximitatea, familia europeană și parteneriatul economico-industrial.

Michele Ramis a vorbit și despre sezonul cultural România-Franța, care va avea „o vocație triplă”. „Aceea de a întări complicitatea noastră tradițională, dar și de a reînnoi percepția reciprocă pe care fiecare dintre popoarele noastre o are, de a confirma dinamismul și imaginația creatorilor și a societăților franceze și române, de a consolida legăturile economice, culturale și sociale care ne leagă și de a reafirma angajamentul nostru pentru o Europă a Păcii, a ideilor și a cooperării. (…) Sunt convinsă că acest Sezon va fi un moment de excepție pentru relația franco-română care va consolida și mai mult apropierea și prietenia dintre popoarele noastre”, a arătat ea.

Ramis s-a referit și la momentul în care România va prelua președinția Consiliului UE, în 2019. În acest context, a subliniat ea, „responsabilitatea României va fi cu atât mai mare cu cât această președinție va avea loc într-un moment crucial pentru Uniunea Europeană — negocierea Brexitului, Cadrul financiar multianual, sfârșitul mandatului Comisiei Europene și al Parlamentului European”.

România poate conta pe sprijinul deplin al Franței pentru pregătirea președinției române a Consiliului Uniunii Europene (în special printr-un parteneriat cu Școala Națională de Administrație — ENA) și pentru reușita acesteia„, a spus ambasadorul.

Ea a amintit că în acest an s-au împlinit 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană. „Sunt bucuroasă să mă aflu într-o țară care și-a exprimat cu hotărâre opțiunea pro-europeană, care nu cedează tentațiilor naționaliste, populiste și defetiste. (…) Salut, de asemenea, în mod deosebit progresele făcute de România pentru consolidarea statului de drept și a justiției și îi încurajez pe cei care acționează în acest sens să-și mențină eforturile”, a afirmat ea.

Citându-l pe președintele francez Emmanuel Macron, ea a arătat că „este vremea speranței, optimismului și acțiunii”. „Avem nevoie și de o Europă a Apărării, care să dobândească o mai mare autonomie strategică, și salut în acest sens progresul istoric de la ultimul Consiliu European care a hotărât înființarea unui fond european pentru apărare„, a adăugat ea.

Avem nevoie de o Europă care să-și protejeze cetățenii și să răspundă provocărilor timpurilor noastre, fie că este vorba despre lupta împotriva fanatismului și terorismului, de a susține un spațiu social și o societate în care norma este pusă în serviciul omului sau de a asigura o tranziție ecologică„, a adăugat ambasadoarea.

În ceea ce privește parteneriatul economic și industrial, Michele Ramis a amintit că „în jur de 2.400 de firme franceze activează în România, cumulând 4 miliarde de euro de investiții directe, ceea ce face din Franța cel de-al 5-lea investitor străin în România”.

Aceste întreprinderi sunt ele însele parteneriate de lungă durată ale creșterii economiei românești pe baza relațiilor de încredere și de stimă reciprocă. Ele au nevoie de un mediu stabil și previzibil pentru a continua să investească și să creeze locuri de muncă„, a punctat diplomatul.

Premierul Mihai Tudose a declarat că România este hotărâtă să apere drepturile fundamentale ale cetățenilor europeni, în spiritul solidarității și coeziunii pe care este clădită Uniunea Europeană, a declarat vineri, la recepția de Ziua națională a Franței.

„România și Franța sunt împreună de aproape două secole pe un drum cu numeroase obstacole pe care am reușit să le învingem grație valorilor comune care ne-au călăuzit în timp, garanția prieteniei noastre solide și de lungă durată”, a spus șeful Guvernului de la București.

Prim-ministrul și-a exprimat dorința ca omologul său francez să efectueze o vizită în România, în perioada următoare, „pentru consolidarea și relansarea relațiilor economice bilaterale, marcând astfel o implicare mai profundă a Franței, ca partener experimentat și mentor, în traseul european al României”. În context, el a spus că „un prieten adevărat nu este acela care te judecă, ci acela care nu te lasă să greșești”.

Potrivit premierului, „în ultimul deceniu, relația bilaterală a cunoscut o anvergură deosebită”. „Relația între popoarele noastre poartă amprenta unei compatibilități culturale și lingvistice de excepție”, a subliniat Mihai Tudose.

El a amintit în discursul său și de Sezonul Cultural România — Franța, dar și de anul 2019 când România va deține președinția rotativă a Consiliului UE.

„Va fi o provocare, dar și o oportunitate, unde România dorește să arate că este capabilă să facă față provocărilor, puternic angajată, alături de Franța, în consolidarea proiectului european, pentru o Europă mai unită și mai competitivă”, a subliniat Mihai Tudose.

La recepția de Ziua națională a Franței sunt prezenți președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, membri ai corpului diplomatic acreditat la București, oameni politici, procurorul general al României, Augustin Lazăr, și procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Câte miliarde a plătit România dobânzi și comisioane la datoria publică. Cum a modificat Bolojan împrumuturile făcute de Ciolacu
Capital.ro
Ghid ANAF pentru impozitarea veniturilor din arendă în 2025. Ce obligații fiscale au proprietarii de teren agricol
Playtech.ro
Cum face Cătălin Scărlătescu piftia de casă. Rețeta moștenită de la bunica lui
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Noi întreruperi ale curentului electric în București, Ilfov și Giurgiu. Zonele unde alimentarea cu energie va fi oprită temporar
iamsport.ro
Omul care i-a acuzat direct pe Becali, Varga și Rotaru, victima a două tentative de asasinat: ”Sunt urme de otravă, dar să nu spuneți că v-am zis eu!”
MediaFlux
Avertisment dur pentru români! Va conta unde locuiesc și ce loc de muncă au
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Certificat de Reputație în Afaceri – de ce merită să ai grijă din timp de reputația online