Ambasadorul Rusiei, în vizită la tânăra accidentată de un angajat al misiunii diplomatice VIDEO

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a vizitat-o, miercuri, la spital, pe tânăra accidentată pe o trecere de pietoni de o maşină a misiunii diplomatice şi care se află în continuare la reanimare. Diplomatul rus i-a dus fetei un ursuleţ din pluş şi s-a declarat fericit că aceasta începe să-şi revină după accident.
Romania TV
31 oct. 2012, 14:00
Ambasadorul Rusiei, în vizită la tânăra accidentată de un angajat al misiunii diplomatice VIDEO

Ambasadorul Rusiei, Oleg Malginov, a mers, miercuri, la Spitalul „Bagdasar Arsenie”, din Capitală, unde este internată tânăra accidentată de un angajat al ambasadei  pe o trecere de pietoni.

Diplomatul i-a adus tinerei şi un cadou – un ursulet de pluş, dar a vorbit puţin cu fata care e încă în convalescenţă.

„Sunt foarte fericit pentru că îşi revine uşor, uşor. Îşi mişcă mâinile, picioarele, încearcă să vorbească. Medicii din acest spital fac minuni. Poate că o voi mai vizita şi peste câteva săptămâni când îşi va mai reveni. Vă daţi seama, nici nu ştie ce s-a întâmplat cu ea”, a declarat ambasadorul.

Ambasadorul Rusiei spune că nu a vorbit cu rudele fetei, dar că le va sprijini dacă îi vor cere.

Medicii care au grijă de tânără au declarat că tânăra a ieşit din comă şi că e în afara pericolului.  „Avem numai veşti bune. Leziunea pulmonară e rezolvată, fetiţa respiră normal, este conştientă, vorbeşte. Fractura de humerus a fost operată cu succes. Avem încredere că într-o săptămână va putea  începe chinetoterapia. Considerăm că, la ora actuală, este ieşită din orice pericol„, a declarat medicul Gorgan Mircea Radu.

Zilele trecute, Ambasada a dat un punct de vedere oficial în care a subliniat că ancheta se va desfăşura fără a fi politizată. Totodată, diplomatul care a provocat accidentul, Alexander Evsyukov, a părăsit România, mandatul său fiind încheiat cu efect imediat.

Pe 21 octombrie, o tânără de 19 ani a fost lovită de o maşină a Ambasadei Rusiei, când aceasta încerca să traverseze bulevardul Camil Ressu pe trecerea de pietoni. În urma impactului, fata de 19 ani a fost rănită grav şi a fost transportată în comă la spital. Poliţiştii au stabilit că vina producerii accidentului a aparţinut şoferului, întrucât trecerea de pietoni era semnalizată şi pre-semnalizată.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT