Amendă de 5.000 lei pentru medicul de familie care l-a vaccinat pe primarul unei localități din Călăraşi deşi nu avea dreptul

Medicul de familie care l-a vaccinat pe primarul comunei Alexandru Odobescu din judeţul Călăraşi a fost sancţionat cu 5.000 de lei de Direcția de Sănătate Publică a județului Călărași pentru că nu a respectat prevederile Strategiei Naționale de Vaccinare împotriva Covid-19.
Alina Andrei
15 ian. 2021, 17:38
Amendă de 5.000 lei pentru medicul de familie care l-a vaccinat pe primarul unei localități din Călăraşi deşi nu avea dreptul

Amendă de 5.000 lei pentru medicul de familie care l-a vaccinat pe primarul localității Alexandru Odobescu din județul Călăraşi, Niculae Eremia, deși acesta nu se încadra în primele două etape de vaccinare.

„Chiar ieri, Direcția de Sănătate Publică a județului Călăraşi a aplicat o amendă contravențională de 5.000 de lei medicului de familie Dr. P. P., conform HG 857 /2011 art. 30 lit. h), pentru „nerespectarea programării categoriei populaționale aferente etapei 1 de vaccinare împotriva COVID-19”.

 

Amendă pentru medicul de familie din Călăraşi. Cum justifică DSP Călăraşi sancţionarea lui

“Conform informațiilor puse la dispoziție de Centrul de vaccinare SJU Călărași, din platforma online de vaccinare, reiese că în data de 12.01.2021 ora 12.00, d-nul E. N. (primarul comunei Alexandru Odobescu) figura cu programare in vederea vaccinării, programare realizată online de CMI Dr P. P.
La data și ora stabilite conform programării, centrul de vaccinare a efectuat vaccinarea persoanei programate. Medicul care a efectuat programarea online, Dr. P. P., afirmă că programarea s-a efectuat dintr-o eroare de înțelegere a înscrierii persoanelor pe platforma de vaccinare și a perioadelor de înscriere.
Deși medicul de familie admite că a primit de la DSP Călăraşi instrucțiuni cu privire la modalitatea de înscriere, categoriile populaționale admise pentru fiecare etapă, se constată că acesta nu a respectat prevederile Strategiei Naționale de Vaccinare împotriva Covid-19“, arată informarea transmisă Ministerului Sănătății de Direcția de Sănătate Publică a județului Călăraşi.

 

Ministerul Sănătăţii, apel la populaţie: Să dăm prioritate bunicilor noștri, persoanelor cu boli cronice și lucrătorilor din domenii esențiale

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii avertizează că „încă nu avem suficiente doze de vaccin pentru toți românii” şi face apel la populaţie „ca în a doua etapă a vaccinării împotriva COVID-19 să dăm prioritate bunicilor noștri, persoanelor cu boli cronice și lucrătorilor din domenii esențiale”.
„Avem mare încredere că medicii vor programa pentru vaccinare persoanele care chiar au nevoie.
Atunci când aceste reguli de prioritizare vor fi încălcate, situația va fi investigată urgent de Ministerul Sănătății”, mai transmis reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

 

Primarul unei localități din Călăraşi s-a vaccinat împotriva COVID înainte să-i vină rândul: „Eu chiar nu am vrut să lezez pe cineva”

Primarul liberal al localității Alexandru Odobescu din județul Călărași, Niculae Eremia, s-a vaccinat deja împotriva COVID-19, deși nu este inclus în prima etapă de vaccinare.

Primarul Niculae Eremia a explicat pentru HotNews.ro că a reușit să se vaccineze fiindcă a rămas o doză nefolosită și „s-a putut”, susținând că el nu a vrut să ia locul nimănui, ci doar să îi îndemne pe oameni să se vaccineze, pentru că „lumea e reticentă”.

„RESPONSABILITATE! Prima doza de vaccin”, a scris pe Facebook primarul. Niculae Eremia a postat și o fotografie cu el în timp ce se vaccinează.

Niculae Eremia a declarat că a mers la centrul de vaccinare și a așteptat să vadă dacă rămâne vreo doză nefolosită.

„A fost programat asistentul medical de la noi (de la dispensarul din comună -n.r.) să își facă vaccinul. Mi s-a spus că eu nu pot să îl fac acum, că nu mă încadrez, și am zis că dacă există posibilitatea și rămâne vreun vaccin pot să stau să mă vaccineze și pe mine. Și a rămas și m-am vaccinat”, a declarat Eremia pentru Hotnews.

„Sunt mulți oameni în comună care nu vor să facă vaccinul. Băi, fraților, e foarte important vaccinul pentru toată lumea. Chiar dacă am contact cu atâtea persoane zilnic, nu îmi făceam probleme. Nu am vrut să lezez pe nimeni”.

Primarul a avut și un mesaj pentru cei care îl critică că a sărit peste rând pentru a-și face vaccinul anti-Covid: „V-am spus, am zis că dacă am posibilitatea să îl fac, îl fac, dacă nu, nu. Eu nu am vrut să sar rândul la nimeni. Dacă e vreo problemă și deranjez pe cineva nu mai fac al doilea vaccin. Eu chiar nu am vrut să lezez pe cineva. Nu m-a interesat să iau locul la nimeni, chiar nu e cazul. Am fost destul de răcit în ultima vreme, mi-am făcut două teste, au ieșit negative amândouă…Și am zis să fie un îndemn să fac vaccinul, dacă se poate”.

Întrebat unde anume s-a vaccinat, el a spus că a mers la centrul de vaccinare din Călărași, împreună cu asistentul și cu medicul de la dispensar, evitând să dea alte detalii.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte