NEREGULI la produse de protecţie solară şi autobronzante. Vezi ce amenzi au primit comercianţii

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a depistat sute de abateri privind comercializarea produselor cosmetice de protecţie solară şi autobronzante. ANPC a aplicat amenzi de aproape 300.000 de lei, în mai puţin de două săptămâni de controale.
Iulian Tudor
08 aug. 2013, 05:57
NEREGULI la produse de protecţie solară şi autobronzante. Vezi ce amenzi au primit comercianţii

ANPC a desfăşurat în perioada 1 – 12 iulie o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale la comercializarea produselor cosmetice de protecţie solară şi autobronzante, scrie Mediafax.

Au fost verificaţi 552 de operatori economici dintre care: patru producatori, patru importatori, 31 de distribuitori şi 513 vânzători, dintre care la 235 de operatori economici (un importator, cinci distribuitori şi 229 vânzători), reprezentand 42,57 la sută din numărul celor controlaţi, s-au depistat abateri de la prevederile legale.

Au fost constatate deficienţe privind informaţiile inscripţionate pe ambalajul produselor, traducerea acestora în limba română şi respectarea prevederilor în cazul promoţiilor.

Valoarea totală a produselor controlate a fost de 860.617 lei, din care produse în valoare de 68.134 de lei au prezentat abateri.

Pentru abaterile constatate, operatorilor economici li s-au aplicat 269 sancţiuni, din care 138 avertismente şi 131 amenzi contravenţionale în valoare de 299.500 de lei.

Totodată, au fost oprite temporar de la comercializare produse cosmetice în valoare de 53.298 de lei.

Citeşte şi Produse NATURALE care te scapă de SOARE: Alternative pentru CREMELE de PROTECŢIE SOLARĂ din magazine

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT