Amenzi record pentru încălcarea regulilor pandemiei. Descinderi în 1.800 de restaurante, 680 de români amendaţi că n-au purtat mască

Un eveniment privat la care participau 50 de persoane, organizat într-un restaurant din sectorul 3, a fost întrerupt de polițiștii din Capitală. Aceștia au verificat sâmbătă activitatea a peste 1.800 de restaurante și terase și au dat amenzi de peste 270.000 de lei.
Iulian Tudor
25 oct. 2020, 12:42
Amenzi record pentru încălcarea regulilor pandemiei. Descinderi în 1.800 de restaurante, 680 de români amendaţi că n-au purtat mască

Potrivit Poliției Capitalei, la un restaurant din sectorul 3, polițiștii au constatat că în interior era organizat un eveniment neautorizat cu aproximativ 50 de participanți. După intervenția polițiștilor, evenimentul s-a încheiat, fiind aplicate amenzi în valoare de 11.500 de lei.

Echipe formate din reprezentanți ai Poliției, Jandarmeriei, Poliției Locale, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Agenției Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică și Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti au verificat sâmbătă peste 1.800 de obiective precum restaurante, terase, localuri de tip fast-food și autoservire, dar și 900 de mijloace de transport în comun.

Citeşte şi Ludovic Orban, despre amenda primită de Marcel Ciolacu: „Ei ne ameninţau că nici nu votează prelungirea stării de alertă”

Au fost legitimate peste 2.900 de persoane, fiind identificate aproximativ 680 de persoane care nu respectau măsurile de protecție individuală. Acestea au fost sancționate cu amenzi de aproximativ 152.000 de lei, iar operatorilor economici care au organizat activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții, polițiștii au aplicat amenzi de peste 27.000 de lei. Pentru alte nereguli descoperite de echipele de control s-au aplicat amenzi de 94.000 de lei.

„Sancțiunile au fost aplicate preponderent pe linia nepurtării măștilor de protecție, iar în cazul societăților comerciale pentru nerespectarea distanței minime între mese, a depășirii numărului maxim de persoane la o masă, pentru nerespectarea orei de închidere a activității și pe linie de siguranță a alimentelor și protecția incendiilor„, a transmis Poliția Capitalei.

De asemenea, la un alt restaurant din sectorul 3, echipele de control au dispus suspendarea activității pentru deficiențe pe linia siguranței alimentelor, după ce au fost descoperite 14 kilograme de produse alimentare expirate.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Cât a fost darul la nunta de 500.000 de euro a lui Pescobar! Dumitru Dragomir: „Atât am dat! E în primele 3 din viața mea”
Capital.ro
Un val de aer rece aduce ploi și ninsori în România. ANM anunță cum se schimbă vremea la începutul săptămânii
Playtech.ro
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în 2024 și 2025. Cum se împart banii, nu va fi nevoie de cerere
Adevarul
Pasiunea care i-a adus probleme premierului Luca Niculescu în tinerețe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT