Amenzi uriaşe pentru benzinăriile care au declanşat isteria la pompă în România. „Nu există temei pentru majorarea de preţ practicată în ultimele zile”

Autorităţile au aplicat amenzi de peste un milion de lei, după ce au verificat sute de benzinării care au crescut fără temei preţurile la benzină şi motorină, pe fondul războiului din Ucraina şi a sancţiunilor aplicate Rusiei.
Filip Stan
11 mart. 2022, 13:50
Amenzi uriaşe pentru benzinăriile care au declanşat isteria la pompă în România.

ANPC, ANAF şi ISU au efectuat controale în benzinăriile care au declanşat isteria la pompă în România. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a precizat că au fost aplicate sancţiuni uriaşe, după verificările dispuse de premierul Nicolae Ciucă.

„În cadrul campaniei de verificare a practicilor comericale aplicate de furnizorii de carbunarţi din România, ANPC a finalizat verificările la peste 90 de staţii distribuţie a carburanţilor, la care se adaugă şi sediul central al unei companii care are în coordonare 215 staţii în total. Vorbim de rezultatele preliminare de la debutul declanşării acestor verificări.

Nivelul amenzilor aplicate până acum de ANPC se ridică la 950.000 de lei.

Pe lângă aceste sancţiuni contravenţionale, au fost date şi 10 avertismente, trei măsuri de oprire temporară a prestării de servicii, două propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte, patru decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte, deja aprobate, la care se adăugă şi ordinul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului de încetare a practicilor comerciale incorecte.

E un ordin adresat unei companii din România care a fost şi amendată în acest sens cu cea mai mare amendă pe care ANPC-ul o poate da, respectiv 100.000 de lei.

ANPC consideră că nu există temei pentru majorarea de preţ practicată de operatorii economici în ultimele zile.

Controalele comisarilor APNC continuă la staţiile de furnizare a carburanţilor din întreaga ţară”, a declarat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului. 

Citeşte şi: Amenda primită de MOL în urma scandalului privind preţul benzinei. Cu cât a fost amendată benzinăria din Beiuş

Benzinăriile care au declanşat isteria la pompă în România, amendate de ANAF

„În privinţa rezultatelor ANAF, s-au aplicat deja şase sancţiuni contravenţionale în sumă de 140.000 de lei la care se adaugă măsura confiscării pentru suma 1.250 de şi suspendarea activităţii pentru 30 de zile în cazul unui punct de lucru. Este vorba despre un punct de lucru din Satu Mare unde au fost aplicate amenzi de 100.000 de lei şi a fost luată măsura suspendării activităţii pe o perioadă de o lună.

Într-un alt punct de lucru din judeţul Sibiu s-a aplicat o amendă contravenţională în valoare de 2.000 de lei şi a fost confiscată o sumă de bani.

La un alt punct lucru din localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş a fost aplicată o amendă de 19.000 de lei. Acelaşi lucru s-a întâmplat în judeţul Botoşani unde a fost dată o amendă de 19.000 de lei. S-a confiscat o sumă de bani.

De asemenea, a fost amendată o benzinărie din Otopeni,un de a fost confiscată o sumă de bani”, a mai spus Dan Cărbunaru.

Reacţia Guvernului după ce românii au umplut pungi şi canistre cu benzină sau motorină. „Să nu se expună unor pericole”

„Am văzut cu toţii alimentări în staţii în care erau folosite recipiente neconforme încă de ieri. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a transmis avertizări atât lucrărilor din acele state, cât şi cetăţenilor să nu se expună unor pericole şi să încalce regulile de protecţie. Au fost făcute verificări şi controale ale ISGU

Până astăzi (vineri), la ora 10, erau verificate 814 staţii de alimentare cu carburant şi au fost aplicate 672 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 750.000 de lei”, a mai spus Dan Cărbunaru.

Citeşte şi: Pericol de explozie lângă benzinărie. Bazin din plastic plin cu 1.000 de litri de motorină, răsturnat la ieşirea din Peco

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
Compania de stat, cu un singur angajat la birou, cere bani de la Guvernul Bolojan. Cum au tocat „aprozarele” lui Petre Daea milioane de lei
Capital.ro
Costuri obligatorii pentru proprietari la bloc. Legea te face dator chiar dacă nu locuiești acolo. Toată lumea plătește
Playtech.ro
Pot fi folosite mesajele de pe WhatsApp, Instagram sau Facebook în instanţă ca probă? Explicaţia clară a avocaţilor
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
Imaginile care fac înconjurul internetului. Cum au fost filmați Valentin Sanfira și Codruța Filip înainte de anunțul divorțului. Cu ochii în lacrimi, vizibil afectați: nimic nu prevestea separarea
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Stare de urgență în Republica Moldova! Decizia vine în urma atacurilor militare lansate de Rusia
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Mesaje creștine de Buna Vestire 2026. Ce poți să le transmiți prietenilor și apropiaților tăi
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj