Amenzile pentru consumul de alcool în locuri publice ar putea creşte de până la 10 ori

Cresc amenzile pentru servirea de băuturi alcoolice minorilor și consumul în școli, biserici, spitale sau vânzarea alcoolului în apropierea acestora. Aceste contravenții se vor sancționa cu amenzi între 5000 și 10.000 de lei.
Mircea Filipescu
06 dec. 2023, 13:31
Amenzile pentru consumul de alcool în locuri publice ar putea creşte de până la 10 ori

Inițiativa legislativă are ca obiect modificarea articolului 3 alineat 1 litera a și e din Legea nr. 61/1001 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Anterior, amenda pentu consumul de alcool în locuri publice era de 500-1000 de lei.

Proiectul a fost adoptat luni de Senat, potrivit Alba 24.

Amenzi de până la 10.000 de lei pentru consumul de alcool

Propunerea este de creștere a cuantumul amenzilor pentru:

– servirea cu băuturi alcoolice, în localuri publice, minorilor;

– desfacerea, comercializarea și consumul băuturilor alcoolice în locurile publice, la intrarea în curțile și interioarele lor (spitale, alte unități sanitare, centre de plasament al minorilor, unități și instituții de învățământ/educație, lăcașuri de cult, instituții religioase aferente cultelor care interzic consumul băuturilor alcoolice în practicarea religiei respective;

– pe trotuarele sau aleile de acces ale acestora;

– consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege. În incinta acestor locuri publice se pot consuma băuturi alcoolice prin delimitarea unor spaţii special amenajate pentru consumarea băuturilor alcoolice, prin hotărârea conducerilor locurilor publice respective. Sunt exceptate localurile de alimentaţie publică şi turism, cum sunt: restaurante, baruri şi discoteci. În locurile publice enumerate se interzice cu desăvârşire consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani;

Citeşte şi: Mașini de lux scoase la licitație de statul român. Un Porche Cayenne se vinde cu 5.000 de euro

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT