Americanii se întrec la mâncat hot dog chiar de Ziua Naţională VIDEO

Înfometaţi pentru victorie. Campionii lumii se vor întrece azi la concursul anual de mâncat hot dog din New York.
Romania TV
04 iul. 2012, 05:51
Americanii se întrec la mâncat hot dog chiar de Ziua Naţională VIDEO

Înainte de competiţia anuală, ei s-au cântărit de faţă cu primarul oraşului.

Joey Chestnut şi Sonya Thomas sunt campioni tradiţionali la mâncat crenvurşti cu muştar. Ei şi-au arătat greutatea în public, cu o zi înainte de marea competiţie. La 95, respectiv 45 de kg, cei doi susţin că vor concura cu ei înşişi, nu cu ceilalţi participanţi.

Îmi place să spun că, deşi va concura şi Kobayashi, doar eu mă pot întrece pe mine. El ştie că va fi cea mai bună zi a mea, că îl voi bate şi voi face orice ca să mă asigur că mâine va fi cea mai bună zi a mea.

Chestnust a câştigat competiţia cinci ani la rând. De data asta, el vrea să-şi întreacă ultimul record, obţinut pentru că a mâncat 68 de hot dogs în doar 10 minute. La fel de ambiţioasă este şi campioana femeilor.

În scurt timp voi împlini 45 de ani, aşa că voi încerca să-mi mănânc vârsta. 45 de crenvurşti. Asta ţintesc.

Participanţii se vor bate pentru câte 10.000 de dolari pentru cele două categorii. Concursul de mâncat hot dog are loc de fiecare dată pe 4 iulie, de Ziua Naţională a Statelor Unite.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Multipla campioană a României a pierdut tot și a ajuns să doarmă în Gara de Nord: „Am două regrete în viață”
Capital.ro
Noi reguli pentru facturile restante și eșalonarea plăților. Deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici ar putea fi interzisă
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România