An universitar 2021-2022. Peste jumătate dintre facultăţi încep în sistem hibrid

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) susţine că anul universitar începe cu aceleaşi probleme ale studenţilor.
Filip Stan
27 sept. 2021, 14:46
An universitar 2021-2022. Peste jumătate dintre facultăţi încep în sistem hibrid

An universitar 2021-2022. Peste jumătate dintre facultăţi vor funcţiona în regim hibrid, adică online vor fi făcute cursurile, iar seminarele şi laboratoarele – fizic.

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România a transmis luni, printr-un comunicat de presă, faptul că anul universitar 2021-2022 începe sub semnul aceloraşi probleme acute ale studenţilor, care nu pot fi ignorate.
“Pentru studenţii de anul I, 12,2% dintre facultăţile universităţilor din România care au publicat până astăzi scenariul de funcţionare pentru debutul anului universitar 2021-2022 vor începe integral online, în timp ce 52,2% vor funcţiona hibrid (cursuri – online, seminare şi laboratoare – fizic) şi 35,59% integral fizic. În acelaşi timp, este important de subliniat că va fi o strategie perdantă dacă se consideră că iniţierea în mediul universitar se poate realiza pentru aceşti studenţi fără adaptarea la contextul pe care l-au avut în liceul desfăşurat cel puţin parţial online şi fără evaluări diagnostice şi remedii”, a transmis ANOSR.

Aproximativ 1.300 de clase şi grupe de grădiniţă fac cursuri în online în Bucureşti
Sursa citată menţionează că pentru ceilalţi studenţi, 12,2% dintre universităţi vor începe în scenariul online, 52,88% în scenariul hibrid şi 34,92% integral fizic.

An universitar 2021-2022. Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România consideră că universităţile marilor centre universitare vor putea fi puse în faţa riscului semnificativ de a reintroduce scenariul integral online după câteva săptămâni.
“Centrele de vaccinare promise şi facilităţile pentru studenţii vaccinaţi au rămas până acum, cu excepţii notabile la o parte dintre universităţi, simple anunţuri care întăresc cauzele lipsei de mobilizare pentru vaccinare. Chiar şi cu măsuri energice şi respectarea cu stricteţe a normelor sanitare, universităţile marilor centre universitare vor putea fi puse în faţa riscului semnificativ de a reintroduce scenariul integral online la câteva săptămâni de la începerea anului universitar, după ce studenţii s-au cazat în cămine sau în chirie”, a precizat ANOSR.

ŞCOLI ÎNCHISE în Bucureşti. Cercetătorul Octavian Jurma spune că este „o chestiune de zile”
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România consideră că deşi pandemia putea reprezenta contextul în care căminele studenţeşti puteau fi renovate, studenţii se vor întoarce la aceleaşi condiţii, dar cu mai puţine locuri în mai multe universităţi din cauza restricţiilor sanitare. De asemenea, creşterea preţurilor la energie şi gaz ar putea fi o lovitură decisivă pentru studenţi, dacă Guvernul României şi universităţile nu găsesc de urgenţă o soluţie pentru a atenua aceste creşteri, prin subvenţii specifice pentru studenţii căminişti şi cei care stau în chirie, a menţionat ANOSR.
Sursa citată a precizat că nu există investiţii guvernamentale în digitalizarea universităţilor, în infrastructură sau în formarea cadrelor didactice, iar anul universitar 2021/2022 începe fără transport feroviar gratuit, fără actualizări minimale ale cuantumului burselor studenţeşti sau ale burselor etnicilor români de pretutindeni, fără strategii naţionale pentru incluziune sau abandon universitar.

An universitar 2021-2022. ANOSR a mai afirmat că verificarea antiplagiat a tezelor de doctorat din perioada 1996 – 2016 nu se va putea desfăşura optim, în lipsa unor norme metodologice şi a unor reguli de procedură stabilite la nivel naţional.
“Disconfortul psihic şi neliniştile cu privire la viitorul profesional au marcat vieţile studenţilor în pandemie. Cu toate acestea, decizia statului e să menţină aproape 30 de lei/student/an pentru activităţile de consiliere psihologică şi consiliere în carieră, fondul de dezvoltare instituţională fiind singurul care oferă facilităţi directe de finanţare din bugetul de stat. Desigur, dacă constrângerea era exclusiv bugetară, până acum studenţii trebuiau să aibă deja 25% în toate structurile universitare, inclusiv în alegerea rectorului. Indiferent dacă Guvernul îşi mai asumă sau nu programul de guvernare, aşteptăm să iniţieze cu celeritate demersurile pentru reglementarea acestui drept”, mai menţionează comunicatul.
Preşedintele ANOSR, Horia-Şerban Oniţa, a afirmat că studenţii nu vor să rămână cu promisiuni şi cu un paravan în spatele căruia sunt ascunse problemele reale.
“Începerea unui an universitar ar trebui să fie nu doar un moment al festivităţilor, ci şi al reflecţiei asupra condiţiilor vieţii studenţeşti. Din acest punct de vedere, însă, sunt mai puţine lucruri care pot fi considerate faste. Dacă vrem să avem învăţământ performant, de calitate, pe care tinerii să dorească să-l acceseze, e departe de a fi suficient doar să afirmăm asta. Urmează un an cu provocări majore – fie că vorbim de situaţia financiară a studenţilor sau de implementarea efectivă a unei rute de parcurs pentru a moderniza pe bune sistemul de învăţământ superior, lecţie pe care pandemia nu o putea transmite mai răspicat. Studenţii nu vor să rămână cu promisiuni şi cu un paravan în spatele căruia ascundem realele probleme” a declarat Horia-Şerban Oniţa.

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Gigi Becali i-a semnat sentința după FCSB – Oțelul 4-0: „Nici nu știam că e în echipa de start! Chiar dacă mă cert cu Mirel, nu-l las să-l bage”
Capital.ro
Lege pentru casa proprie și cea a vecinului. Nu ai voie să încalci distanța. Regulile care te pot feri de procese
Playtech.ro
De ce catolicii și ortodocșii sărbătoresc Paștele la date diferite. Cum se calculează exact această sărbătoare
Adevarul
Care este „cea mai plictisitoare țară” din Europa, potrivit turiștilor. „Nu e nimic în neregulă cu ea, dar nici nu are ceva special”
wowbiz.ro
Mircea Lucescu este condus pe ultimul drum în Vinerea Mare. Semnificația profundă a zilei în care creștinii își plâng Mântuitorul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident tragic în Joia Mare! Un bărbat și-a pierdut viața în Bihor, după ce utilajul pe care îl conducea a căzut într-o râpă de 7 metri
iamsport.ro
ULUITOR! Pentru ce îi împrumuta Mitică Dragomir sume importante de bani lui Gigi Becali. Acum regretă: ”Gâscă mare am fost!”
MediaFlux
Cele mai frumoase mesaje, urări și felicitări de Paște. Ce le transmitem celor dragi în 2026
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj