ANAF susţine că a descoperit măriri nejustificate de salarii la CNAIR. Compania de drumuri contestă decizia

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a constatat că patrimoniul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a fost diminuat din cauza unor măriri nejustificate ale salariilor de bază cu procente cuprinse între 2,5% şi 75% în perioada 2011-2015, plus acordarea altor sporuri salariale, potrivit unui document obţinut de News.ro. CNAIR va depune o plângere prealabilă la raportul de inspecţie şi la dispoziţiile ANAF, potrivit documentului.
Romania TV
23 feb. 2017, 14:44
ANAF susţine că a descoperit măriri nejustificate de salarii la CNAIR. Compania de drumuri contestă decizia

Potrivit documentului, ANAF a desfăşurat o amplă operaţiune de verificare la CNAIR, cu intermitenţe, în anii 2013, 2014 şi 2016. Una dintre concluzii este că CNAIR nu a respectat prevederile incluse în Contractul Colectiv de Muncă (CCM) şi Contractul Individual de Muncă (CIM).

”Diminuarea patrimoniului companiei, pentru perioada 2011-2015 (perioadă aflată în cadrul termenului de prescripţie), cu sumele acordate fără bază legală, cu nerespectarea prevederilor legale, ale CCM, ale CIM şi a deciziilor directorului general, sume reprezentând salarii de bază majorate cu procente cuprinse între 2,5% şi 75%, precum şi a celorlalte sporuri de natură salarială aplicate la aceste majorări şi acordate”, se arată în document.

Potrivit CCM, persoanele nominalizate de directorul general să facă parte din unităţile de implementare pot beneficia de o majorare a salariului de bază cu până la 75%. Însă, ANAF a atras atenţia că aceste majorări au fost acordate fără întocmirea documentelor justificative.

ANAF a cerut CNAIR să identifice sumele acordate fără bază legală şi să le recupereze de la persoanele responsabile.

Potrivit documentului, CNAIR va depune o plângere prealabilă la raportul de inspecţie şi la dispoziţiile ANAF.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Răzvan Lucescu a plecat de la PAOK! Ivan Savvidis i-a anunțat deja înlocuitorul
Capital.ro
România a pierdut unul dintre cei mai mari medici. Prof. dr. Bogdan Marinescu, pionier al fertilizării in vitro, s-a stins din viață
Playtech.ro
Ce controale și verificări ANAF vor putea fi făcute online. Paşi de urmat pentru a discuta cu inspectorii prin videoconferință
Adevarul
Soarta guvernului Veștea, în mâinile AUR. „Fără acordul lui Simion, nu poate exista o asemenea mișcare"
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ascultat de frică și a scăpat cu viață. Femeia care trebuia să sară înaintea Mariei Eduarda s-a retras în ultimul moment
iamsport.ro
Gheorghe Hagi a dezvăluit care este cel mai mare regret: ”Ghinion”
MediaFlux
PAPARAZZI Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, întoarce pe interzis după ce a îmbrățișat un polițist de la circulație FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?