Analist politic: Politica SUA faţă de România nu se va schimba şi nu are de ce să se schimbe

Analistul Radu Magdin este de părere că politica SUA față de România nu se va schimba în urma alegerilor prezidențiale din Statele Unite, însă se va vedea ''o abordare mult mai pragmatică și mult mai apropiată de stilul de mental de business tranzacțional al lui Donald Trump".
Iulian Tudor
09 nov. 2016, 10:51
Analist politic: Politica SUA faţă de România nu se va schimba şi nu are de ce să se schimbe

„Aș spune că și România, ca și alte state NATO, vor trebui să se alinieze cât mai rapid la acești 2% promiși de către toți aliații în materie de buget de apărare, dar, în rest, politica față de țara noastră nu se va schimba și nu are de ce să se schimbe. Nu ar trebui să fim îngrijorați. Una dintre promisiunile cheie ale lui Trump în plan global este să încerce să țină corporațiile acasă. Adevărul este că noi tot așteptăm investiții comerciale americane, nu putem să spunem că am avut un val enorm și că acum respectivul val s-ar putea întoarce în SUA. Mai degrabă am putea vedea o serie de impulsuri pentru companiile americane să se întoarcă din Asia, din Africa și America Latină înapoi acasă, decât din estul Europei”, a declarat analistul Radu Magdin, pentru Agerpres.

El spune că alegerea republicanului Donald Trump s-a datorat atât mesajului mai clar al acestuia în campanie, a faptului că a fost „mai emoțional” decât Hillary Clinton, dar și a „ajutorului de la FBI” în ceea ce privește redeschiderea dosarului referitor la mail-urile contracandidatului său.

Potrivit lui Magdin, „alegerile întotdeauna sunt bazate în primul rând pe emoții”, iar argumentul taberei democrate, „inclusiv al unor experți republicani sau membri ai forțelor administrației republicane, care spuneau că nu vor sau nu pot să lucreze cu dl Trump”, nu a contat.

„Toate aceste lucruri nu au contat atâta timp cât Trump a comunicat mai bine, mai percutant și atâta timp cât au existat dubii în ceea ce privește probitatea dnei Clinton. Părerea mea este că punctul marcant în această victorie a lui Trump, pe ultima sută de metri, a ținut de anunțul FBI, care, chiar și ulterior întors, a confirmat în materie de dubiu în mintea electoratului chestiunile pe care Trump le spunea despre dna Clinton. Aș spune că o lovitură pe ultima sută de metri a fost această poziționare a FBI în ce privește redeschiderea dosarului privind mail-urile dnei Clinton. Separat de acest lucru, în general, Trump a fost mai emoțional și mai clar ca mesaj, pe când dna Clinton a fost mai rațională, a avut tot timpul argumente. E adevărat că Trump nu a spus întotdeauna adevărul sau l-a spus chiar rar comparativ cu evaluările făcute de către experți, însă nici acest lucru nu a contat pentru că el a rezonat cu câteva mesaje cheie cu care a câștigat în majoritatea statelor”, a arătat Magdin.

Interesant pentru analist este și faptul că Donald Trump a reușit să atragă electoratul latino, „în ciuda poziționării sale privite de mulți ca ostilă în materie de imigrație față de această comunitate”.

În ceea ce privește consecințele pe plan local, Radu Magdin susține că există posibilitatea modificării legislației americane în materie de sănătate.

„Majoritatea republicană în momentul de față, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, coroborată cu faptul că vor avea un Executiv coordonat de către președintele Trump, duce la o accelerare a unor reforme cheie pe care ei le doresc. În primul rând, separat de zona fiscală și de facilitățile pe care le-au promis și de scăderile de impozite, cele mai mari din ultimele două decenii de la Reagan încoace, aș spune că republicanii vor să întoarcă puțin timpul înapoi în ce privește administrația Obama. E foarte posibil să încerce să modifice legislația în materie de sănătate”, a spus analistul.

Pe plan global, Magdin estimează un interes major al administrației americane în materie de politici climatice, dar și o intensificare a negocierilor în materie comercială — TPP, TTIP, NAFTA.

„Cred că vom vedea mai degrabă o poziționare mai clară în primul rând în materie de politici climatice. Să nu uităm că și când s-a schimbat administrația de la democrat la republican, între Clinton și Bush, am avut atunci un protocol Kyoto care a fost semnat și ulterior s-a retras semnătura și nu s-a mai ratificat de către administrația Bush. E posibil să vedem o serie de evoluții în ce privește acordurile de la Paris”, a subliniat Radu Magdin.

Referitor la relația SUA — Federația Rusă, analistul susține că Vladimir Putin nu va avea „un prieten” în președintele american și că poziționarea SUA față de Rusia va rămâne în linii mari aceeași.

„În materie de politică externă, eu cred că Trump nu va fi atât de bun prieten cu Rusia pe cât pare, pentru că totuși SUA trebuie să proiecteze o imagine de super-putere. Chiar și în contextul în care lumea devine mai multipolară, SUA nu își pot permite ca interes național să proiecteze o prietenie cu cineva care nu e prieten cu dreptul internațional. Din această perspectivă, dincolo de o aparentă detensionare prin alegerea lui Trump, părerea mea este că dl Putin nu va avea în președintele american un prieten și se va vedea încă de la prima întâlnire că liniile mari roșii ale politicii americane rămân la fel”, a conchis analistul.

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Nouă copii, căutați toată noaptea în munți, după ce s-au rătăcit, prin frig și întuneric. În ce stare i-au găsit salvamontiștii | FOTO
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Diagnosticul crunt pe care l-a primit o femeie de 56 de ani. Medicii nu au mai văzut niciodată așa ceva. „Operația mi-ar fi fatală”
Capital.ro
A murit cea mai înspăimântătoare actriță. Toată lumea s-a speriat de ea. A fost o legendă
Playtech.ro
Prioritate la colț de stradă fără marcaje: ce spune Codul Rutier 2025 și cine are dreptul de trecere. Regula pe care mulți o ignoră
Adevarul
Care a fost cu adevărat primul automobil românesc sută la sută. Nu este vorba despre Dacia
wowbiz.ro
Alertă de inundații în 29 de județe! Hidrologii au emis cod galben de viituri pentru următoarele ore. Care sunt zonele afectate?
Evz.ro
Denzel Washington despre rețelele de socializare: Îl urmez pe Dumnezeu, nu pe om
Prosport.ro
Interzis cardiacilor! Cea mai frumoasă prezentatoare TV s-a filmat în timp ce făcea duș la piscină
kanald.ro
Concluziile summit-ului dintre Donald Trump și Vladimir Putin. Ce se va întâmpla cu războiul din Ucraina
Cancan.ro
Alertă în România: închideți geamurile și nu ieșiți din case! 29 de județe, afectate de avertizarea ANM
iamsport.ro
Șocant! Cât cere ANAF Cluj pe mașina din imagine: 'E cu tot cu șofer și teren?'
MediaFlux
Întârzieri la pensii și salarii. Consilierul lui Nicușor Dan dă vestea proastă românilor
stirilekanald.ro
Ilie Bolojan, apel public pentru adoptarea pachetului 2 de măsuri: ”Nu există altă soluție”. Ce le-a transmis colegilor de coaliție: ”La veștile proaste rămân foarte puțini”
FURTUNĂ ELECTRICĂ în România. Se va răci brusc, vor fi furtuni puternice