Analiză The Guardian: Cum a schimbat Vladimir Putin Rusia în cei 15 ani petrecuţi la putere

Pe 7 mai se împlinesc 15 ani de când Vladimir Putin se află la conducerea Rusiei. Politicianul a transformat profund această ţară, după perioada anarhică a anilor '90. Rusia este, însă, tot mai izolată pe plan internaţional şi în declin economic pe plan intern, conform unei analize The Guardian.
Alina Costache
07 mai 2015, 15:28
Analiză The Guardian: Cum a schimbat Vladimir Putin Rusia în cei 15 ani petrecuţi la putere

Jurnaliştii britanici de la The Guardian comentează, într-un amplu material, cum s-a schimbat Rusia, dar şi lumea întreagă, în cei 15 ani de când Vladimir Putin se află la „cârma” statului.

„Nu îmi pot imagina că propria mea ţară să fie izolată de Europa şi de ceea ce adesea numim lumea civilizată”, spunea Putin, cu doar câteva zile înainte de a fi ales preşedinte al Rusiei, în 2000.

Rusia vremurilor noastre are, însă, un cu totul alt drum decât cel pe care-l promitea Putin. Federaţia Rusă este tot mai izolată pe plan internaţional şi în declin economic pe plan intern.

Indiferent de atitudinea faţă de el, Putin a avut un impact enorm asupra ţării sale şi asupra lumii întregi.

Ucraina şi Georgia

Apropierea Rusiei de vecinii săi a căpătat un alt înţeles în mandatele lui Putin. Luptele din Ucraina au rupt relaţiile Rusiei cu Occidentul, însă acesta este doar cel mai recent exemplu în care preşedintele rus şi-a încordat muşchii, încercând să-şi arate influenţa asupra ţărilor vecine. În urmă cu şase ani liderul rus a pus bazele „doctrinei Putin” în Georgia.

Opoziţia faţă de NATO

Putin a insistat încă de la începutul primului său mandat că extinderea NATO către est reprezintă o ameninţare pentru ţara sa. Acum, Moscova are şi mijloacele militare pentru a riposta.

În 2014 au fost interceptate în spaţiul aerian european de 100 de ori mai multe avioane de lupta ruse decât în anul precedent. Nouă politică agresivă a Rusiei a îngrijorat Polonia şi ţările baltice. În plus, chiar şi Suedia şi Finlanda au început să se gândească la aderarea la NATO.

Autocraţia

În 2004, Putin a semnat o lege care permite preşedintelui să numească guvernatori regionali.

În 2012, celebra „rocadă” a lui Putin cu Medvedev i-a permis acestuia să se întoarcă la preşedinţie. Mai mult, Rusia a adoptat o lege care prevede extinderea mandatului prezidenţial de la patru la şase ani.

Putin a declarat deja că nu exclude o candidatură în 2018.

Cultul personalităţii

Când ești un politician autoritar care a guvernat Rusia mai mult de un deceniu, trebuie să munceşti din greu pentru a ține pasul cu imaginea de „tip dur”. Metodele folosite de Vladimir Putin pentru a-şi menţine acest statut sunt extreme şi ridicole în acelaşi timp.

Liderul de la Kremlin a zburat cu berzele, a călărit la bustul dezvelit sau a înotat în râurile siberiene.

Viziunea economică

Vladimir Putin nu a avut o viziune economică coerentă în timpul mandatelor sale: în timp ce a redus impozitele pentru oamenii de afaceri, a renaţionalizat unele sectoare-cheie. Totuşi, capacitatea de producţie nefolosită şi creşterea preţului la petrol au ajutat la crearea unei ere de prosperitate fără precedent între 1999 şi 2006.

Creşterea demografică

Puţin a preluat o ţară a cărei populaţie scădea într-un ritm alarmant.

În 2012, însă, natalitatea a început să crească, lucru datorat în mare parte creşterii economice.

Campania de creştere a fertilităţii în Rusia iniţiată de preşedintele Putin are în vedere să convingă fiecare familie din Rusia să facă cel puţin trei copii.

Pivotul spre Asia

Vladimir Putin s-a orientat în ultimii ani spre o cooperare economică şi militară mai mare cu ţările din Asia.

Recent, Putin a semnat cu China un contract de furnizare de gaze naturale pe o durata de 30 de ani, în valoare de peste 400 de miliarde dolari.

Opoziţia, redusă la tăcere

După condamnarea şi exilarea magnatului rus Mihail Hodorkovski, urmată de asasinerea liderului opoziţiei, Boris Nemţov, Rusia a devenit un loc destul de periculos pentru disidenţi.

Momentul de răscruce a fost, însă, în iarna 2011-2012, când protestele opoziţiei ameninţau cu o revoltă de mari proporţii. Atunci, Putin şi-a regândit strategia, astfel că a deschis un dosar penal împotriva bloggerului anticorupţie Aleksei Navalnîi şi a 27 de protestatari.

Viziunea moralistă

În 2013, propagandă gay a fost interzisă în Rusia, ceea ce a condus la o creştere a homofobiei.

Alte acte legislative prevăd amenzi pentru permiterea înjurăturilor la televiziune, radio şi în filmele prezentate în cinematografe.

În plus, o lege din 2014 incriminează „distorsionarea” rolului Uniunii Sovietice în război.

Corupţia

În 2014, Rusia a fost clasată pe locul 136 din 175 în Indicele de Percepţie a Corupţiei, realizat de Transparency Internaţional.

Deşi există puţine informaţii despre averea să personală, mulţi bănuiesc că însuşi Putin ar fi beneficiat de bani murdari.

Armata

Vladimir Putin şi-a propus, în timpul celui de-al doilea mandat, să reformeze armata rusă.

Rusia alocă acum un procent mai mare din PIB pentru apărare decât SUA şi a alocat, în 2015, o sumă record de 81 de miliarde de dolari.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Șoferul microbuzului implicat în accidentul din Timiș era drogat. Polițiștii au preluat două pliculețe suspecte
Fanatik.ro
Anunț șocant despre accidentul din Timiș în care au murit 7 suporteri ai lui PAOK. Șoferul dubei ar fi fost drogat
Capital.ro
Se dau bani în 2026. Anunț major de la PSD pentru pensionarii României: Vom proteja populația cea mai expusă riscurilor
Playtech.ro
Stațiunea din România care se reinventează după ani de declin. Tobogane, piscină infinity, saune și apă termală extrasă de la 3.000 de metri
Adevarul
Lider european, îngrijorat de starea psihică a lui Trump după întâlnirea de la Mar‑a‑Lago. Casa Albă respinge informațiile
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primele mărturii ale unui supraviețuitor al accidentului din Timiș. Raport INML: S-au găsit substanțe interzise în mașină și în sângele șoferului
iamsport.ro
Bombă! Garanta că-l aduce la Dinamo pe noul Messi: ”Zicea că luăm milioane pe el”
MediaFlux
Traian Băsescu dă o lovitură statului român. Are de primit o avere
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil