Anamaria Gavrilă, președinta Partidului Oamenilor Tineri (POT), a declarat, marți, după întâlnirea cu premierul desemnat Eugen Tomac, că soluția sa pentru depășirea blocajului politic este formarea unui guvern de uniune națională, cu miniștri de la toate partidele.
Anamaria Gavrilă susține că înțelege decizia președintelui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac, în condițiile în care PSD și AUR nu și-au asumat această responsabilitate.
„Așadar, faptul că domnul președinte Nicușor Dan a propus un premier, un premier pe care partidele politice PSD și AUR, cele mai mari partide din România și cele care au inițiat moțiunea de cenzură, nu și-au asumat să propună un premier și să guverneze, așa cum ar fi fost corect față de cetățenii cei mulți care-i votează, înțelegem, deci, de ce domnul președinte a venit cu o propunere”, a declarat Anamaria Gavrilă.
Lidera POT susține că există dificultăți în formarea guvernului, motiv pentru care cere implicarea tuturor formațiunilor parlamentare.
„În același timp, vedem că este un blocaj în ceea ce privește miniștrii de pe lista domnului Tomac, iar propunerea noastră a fost următoarea. Dacă cu adevărat suntem într-o situație dificilă, ca țară, dacă nu este doar o sperietoare, atunci trebuie ca toate partidele parlamentare să-și asume guvernarea.
Am propus, așadar, domnului Tomac să vină cu un guvern de uniune națională în care dânsul să fie premier, însă miniștrii să fie de la toate partidele parlamentare”, a spus aceasta.
Ea crede că participarea tuturor partidelor la guvernare ar reprezenta o dovadă de responsabilitate față de electorat.
„Credem cu adevărat că aceasta este o soluție, o soluție pe care partidele parlamentare care au primit votul alegătorilor trebuie să și-o asume. Asta înseamnă cu adevărat responsabilitate”, a adăugat președinta POT.
În privința negocierilor politice, aceasta le-a numit drept un semn de „imaturitate”, susținând că există o lipsă de disponibilitate pentru dialog între formațiunile parlamentare.
„Este clar, și din declarațiile liderilor de partide, că există un blocaj și nimeni nu vrea pe celălalt. Este o mare mare imaturitate. Cetățeanul român se uită confuz tot ceea ce se întâmplă și nu putem da la o parte faptul că mai mult de jumătate din țară nu a votat PSD, PNL, USR, UDMR. Nu poți să ignori jumătate din țară”, a declarat aceasta.
Lidera POT susține că acest conflicte duc la menținerea guvernului Ilie Bolojan.
„Ei bine, dacă se urmărește ca guvernul Bolojan să fie menținut, înseamnă că acesta este rostul conflictului între partide, pentru că nu vedem altă consecință. Vedem că aceste conflicte duc la menținerea guvernul Bolojan, deci înseamnă că a fost un plan să menținem guvernul Bolojan.”, spune Gavrilă.
Totodată, liderul POT a afirmat că partidele ar trebui să lase deoparte divergențele și să colaboreze în interesul guvernării.
„Dacă nu, dacă tu cu adevărat vrei să guvernezi țara și să fie bine, înseamnă că lași mândria ta și stai la masă și cu celălalt, pentru că și celălalt a fost votat”, a mai spus președinta POT.