Anastase: Indemnizaţiile vor fi tăiate pentru toţi parlamentarii absenţi, indiferent de partid

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, luni, că tăierea diurnelor de şedinţă se aplică tuturor parlamentarilor care au lipsit, indiferent dacă sunt de la opoziţie sau de la putere, arătând că nu se fac discriminări între parlamentari.
Romania TV
05 mart. 2012, 14:09
Anastase: Indemnizaţiile vor fi tăiate pentru toţi parlamentarii absenţi, indiferent de partid

„Se aplică aceste tăieri (ale diurnelor – n.r.) tuturor celor care au lipsit. Nu vorbim de grupuri politice, ci vorbim despre acei parlamentari care au lipsit (…) Nu se fac discriminări între parlamentari. Toţi acei parlamentari care au lipsit vor avea diurnele tăiate”, a precizat Roberta Anastase, citată de Mediafax.

Ea a arătat, în legătură cu faptul că liderii de grup pot să motiveze absenţele parlamentarilor, că secretarul Biroului Permanent Mihai Voicu se ocupă cu verificarea acestor motivaţii şi că are rezerve că vreun grup parlamentar va încerca să transmită motivaţii pentru cei care au absentat, în afara cazurilor medicale.

„Există un secretar al Biroului Permanent al Camerei care se ocupă de verificarea acestor motivaţii, este domnul Mihai Voicu. Dânsul va verifica. Am rezerve să cred că vreun grup parlamentar va încerca să-i motiveze pe cei care au absentat, cu excepţia cazurilor medicale”, a afirmat Anastase.

Ea a mai spus că tăierea diurnelor celor care au lipsit este prevăzută în Regulament. În legătură cu cei care absentează la lucrările comisiilor, Anastase a spus că este considerat că un deputat dintr-o comisie lipseşte atunci când comisia este convocată şi nu se prezintă la şedinţă şi când este program de comisii.

„Lipseşte un membru de la comisie când comisia este convocată şi are program”, a spus Anastase, adăugând că nu este vina parlamentarului dacă acea comisie nu a fost convocată. „Dacă nu a fost convocată şedinţa, este vina preşedintelui de comisie sau preşedintele de comisie nu a avut ordine de zi proiectată. Aici chiar nu este vina parlamentarului”, a mai spus preşedintele Camerei.

Ea l-a criticat pe liderul PSD Victor Ponta, arătând că acesta a deschis iar acest subiect fără să ceară demisia „chiulangiului şef Crin Antonescu şi turnătorului dovedit al securităţii Dan Voiculescu”.

„Domnul Ponta iarăşi a deschis subiectul ăsta şi nu discută despre ceea ce ar trebui să discute. Nu l-am văzut pe domnul Ponta cerându-i demisia nici chiulangiului şef Crin Antonescu şi nici turnătorului dovedit al securităţii Dan Voiculescu. Până atunci i-am spus să tacă”, a spus Anastase.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Elias Charalambous transferă de la FCSB! I-a furat fotbalistul lui Gigi Becali
Capital.ro
Se pierde locul de parcare. Noi reguli pregătite de Primărie. Cine nu va mai avea voie să ocupe aceste spații
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?