Anastase: Ponta minte, să-şi ia martori când mai vorbeşte cu premierul

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anstase, a afirmat, miercuri, într-o declaraţie susţinută la sediul PDL Prahova, că Victor Ponta minte atunci când spune că premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-ar fi spus că ar schimba-o pe ea din funcţie, dar că nu depinde de el, transmite corespondentul Mediafax.
Romania TV
14 mart. 2012, 16:18
Anastase: Ponta minte, să-şi ia martori când mai vorbeşte cu premierul

„Victor Ponta minte, dar asta nu este o ştire. E mai degrabă o non-ştire pentru că e o realitate de zi cu zi a lui Ponta. Victor Ponta nu se poate ridica la nivelul discursului primului-ministru şi apelează la un truc destul de ieftin, preferă să mintă”, a spus Anastase. Aceasta a precizat că, în aceste condiţii, şi-ar permite să sugereze premierului să folosească martori la următoarea discuţie cu Victor Ponta.

Roberta Anastase a mai spus că liderul PSD „are o obsesie, evidentă pentru toată lumea”, în ceea ce o priveşte. „Cred că nu există frază în care să nu-mi rostească numele”, a spus Anastase referindu-se la Ponta.

Roberta Anastase a precizat că salută faptul că liderul PSD s-a angajat „voluntar” într-o campanie de imagine pentru ea şi că este dispusă să ducă „orice bătălie pe care Ponta doreşte să o ducă cu el, însă preferă să-şi canalizeze energiile către alte aspecte, cum ar fi discuţiile cu oamenii din colegiul său parlamentar sau reîntregirea salariilor bugetarilor.

Roberta Anastase a mai spus că parlamentarii USL sunt „sătui până peste cap” de acţiunile liderilor Uniunii şi că Victor Ponta nu are dreptul să discute despre activitatea colegilor săi din parlament până când nu va avea „atitudinea curajoasă de a cere demisia chiulangiului şef Crin Antonescu şi a turnătorului dovedit Dan Voiculescu”.

Discuţia avută de premierul Mihai Răzvan Ungureanu cu preşedintele PSD, Victor Ponta, a vizat exclusiv priorităţile legislative ale Guvernului şi modul în care acestea, înţelese ca reprezentând interesul naţional, pot fi dezbătute în Parlament de către putere şi opoziţie deopotrivă, arată Guvernul.

Precizarea a fost transmisă de Guvern printr-un comunicat, după ce preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, miercuri, că, în discuţia telefonică pe care avut-o cu premierul Ungureanu, acesta a dat dreptate opoziţiei cu privire la cele patru condiţii pentru a reveni în Parlament, transmiţându-i că el nu poate să o schimbe pe Roberta Anastase, deşi ar vrea.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Raluca Pastramă a dezvăluit că a slăbit 5 kilograme. Cum arată acum: „Mă laud singură”
Fanatik.ro
Vin milioanele de euro! Câți bani garantați primeşte Universitatea Craiova de la UEFA dupǎ calificarea în grupe. Diferență uriaşǎ între Europa League și Conference League
Capital.ro
Surpriza din programul magazinelor de Sfânta Maria. Cum vor funcționa pe 15 august
Playtech.ro
Ce înseamnă de fapt „vedere la mare” când rezervi un hotel. Diferența dintre sea view și side sea view
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un oraş din România va rămâne 24 de ore fără apă! Seceta aduce o nouă situație de criză
iamsport.ro
Dezvăluiri uluitoare ale unui fost fotbalist din SuperLiga: ”Jucătorii nu erau plătiți de 3-4 luni și patronul a venit cu Bentley la club. Un coleg și-a pierdut mașina”
MediaFlux
Casa de Pensii, avertisment pentru pensionari. Ce se întâmplă cu cererile pentru recuperarea CASS
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat