ANCHETĂ Din cauza băuturii, riscă să rămână fără cei 7 copii

Protecţia Copilului Vaslui va cere instanţei de judecată decăderea din drepturi a părinţilor care se aflau în bar în timp ce copilul lor de numai două luni a murit acasă. În momentul în care fetiţa a fost descoperită fără suflare de medicii de la Ambulanţă, alţi trei fraţi se jucau pe lângă ea.
Romania TV
18 apr. 2012, 05:26
ANCHETĂ Din cauza băuturii, riscă să rămână fără cei 7 copii

O fetiţă de numai două luni a fost găsită, marţi, moartă în casă, de către medicii de la Ambulanţă. Bebeluşul mort era în pat cu alţi trei fraţi, care se jucau. Părinţii erau plecaţi de câteva ore prin sat, ca să caute băutură.

Familia mai are şapte copii. Vecinii spun că este o familie care îşi neglijează copiii. Lucru susţinut şi de reprezentanţii Protecţiei Copilului din Vaslui.

„E o familie dezorganizată, consumator de băuturi alcoolice, şi mama şi tata. Copiii erau neglijaţi total, mergeau la şcoală, în schimb murdari, nepregătiţi, obosiţi, nealimentaţi”, a declarat Mihaela Sabadac, asistent social.

Direcţia pentru protecţia copilului ar putea scoate din familie pe fraţii bebeluşului mort.

Familia este monitorizată de asistenţii sociali.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Legenda lui Dinamo, accident groaznic de mașină, cu doar 3 zile înainte de debutul în prima ligă: „Am ieșit prin parbriz”
Capital.ro
Călin Georgescu, umilit total de un fost premier: L-am cunoscut destul de bine, să îl întrebe cineva dacă are o soluție
Playtech.ro
Trucul curățătoriilor chimice pentru spălarea cămășilor albe. Aşa rămân ca noi luni de zile
Adevarul
Planul secret al lui Hitler care a salvat România de la dezmembrare și dispariție. Cum a manevrat dictatorul nazist destinul țării noastre
wowbiz.ro
Fiul Marei Bănică, agresat la școală de un profesor! Jurnalista a cerut ordin de protecție, după ce Dima a fost lovit cu picioarele: „Sunt șocată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Neverosimil! I-a spus antrenorului să folosească 12 jucători în formula de start la următorul meci: ”Avem o problemă”
MediaFlux
Ce făcea Zanni înainte să se pocăiască. Artistul și-a lăsat fanii cu gura căscată: „Mi-am dat seama că sunt obsedat!”
stirilekanald.ro
Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj