Anchetă la Iaşi după ce maşina unui poliţist care a fost ameninţat a ars într-o parcare

Maşina unui poliţist din oraşul Hârlău, judeţul Iaşi, a luat foc, într-o parcare, şi a ars aproape în întregime. Agentul a fost ameninţat anul trecut de o persoană încă neidentificată, iar poliţiştii încearcă să stabilească dacă incendiul a fost un accident sau a fost provocat, potrivit news.ro.
Romania TV
17 iul. 2019, 11:56
Anchetă la Iaşi după ce maşina unui poliţist care a fost ameninţat a ars într-o parcare

Poliţiştii din oraşul Hârlău, judeţul Iaşi, au demarat cercetări după ce maşina unui agent din cadrul Poliţiei Rutiere din localitate a ars într-o parcare.

Una dintre variantele anchetatorilor este ca incendiul să fi fost cauzat de un scurtcircuit, dar este luată în calcul şi ipoteza ca focul să fi fost pus intenţionat, în condiţiile în care, anul trecut, agentul de poliţie respectiv a fost ameninţat, printr-un apel telefonic la dispeceratul instituţiei, cu incendierea maşinii personale.

Persoana care l-a ameninţat pe agentul de poliţie din Hârlău nu a fost încă identificată.

Pe de altă parte, maşinile altor doi poliţişti din localtate au fost incendiate în urmă cu câţiva ani.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT