Andra, primele declaraţii din carantină: „Au fost nişte zile grele”

Andra a făcut primele declaraţii din carantină, după ce a fost infectată cu Covid-19. Vedeta este singura care avut simptome mai accentuate, în timp ce restul membrilor familiei se simt bine. Soția lui Cătălin Măruță a făcut primele declarații despre perioada dificilă prin care trece.
Alina Costache
03 feb. 2021, 15:29
Andra, primele declaraţii din carantină:
Andra a făcut primele declaraţii din carantină
Andra

Citeşte şi: Incredibil! Ce s-a întâmplat când Andra a încercat să îi verifice telefonul lui Cătălin Măruță

Andra, primele declaraţii din carantină

Au fost niște zile mai grele până acum, dar astăzi mă simt mult mai bine. Am avut dureri musculare, am început să tușesc foarte tare, să mă doară în gât foarte tare, astăzi mi-am pierdut și gustul și mirosul. Noi suntem aici, acasă în familie, bucuria cea mai mare e că copiii sunt bine și soțul meu. Eu astăzi mă simt foarte bine‘, a spus Andra Măruță pe Instagram.

Cătălin Măruţă, formă uşoară de Covid-19

Pot spune că mă simt bine… Dacă va continua tot așa voi putea spune că am trecut ușor peste COVID. Am o tuse, mai am stări de febră seara și, da, am rămas fără gust și fără miros. Este foarte ciudată starea asta. Am făcut test și aseară și am ieșit pozitiv, deci trebuie să stau în izolare aceste 14 zile.

Andra are și dureri musculare. Cea mai energică dintre noi este Eva. David ne spune zilnic să îi facem și lui teste, pentru că el este departe de noi. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au trimis mesaje de suținere”, a declarat Cătălin Măruţă.

Cătălin Măruţă va prezenta, în următoarele două săptămâni, de acasă proiectul de televiziune de la Pro TV.

Cătălin a anunțat că el și Andra au contractat COVID-19, artista a transmis un mesaj emoționant pe contul ei de Instagram, unde a postat trei poze. „Familia cu mine? Jocuri multe? Acadele? Filme online? Am tot ce îmi trebuie pentru o izolare cu multă relaxare! Aveți grijă de voi, dragii mei! Sănătate multă!”, a scris prezentatorul.

DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de Vladimir Tătaru: George Simion sau Nicușor Dan?
Fanatik.ro
Ce s-a întâmplat cu câteva minute înainte să iasă fum alb pe coșul de la Vatican. Mulți spun că a fost un semn
Capital.ro
Este o victorie imensă pentru Călin Georgescu. Au anunțat acum
Playtech.ro
​​Ce pățești dacă ești prins cu permisul expirat. Amenzi, puncte și interdicții în 2025
DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Adevarul
De ce a votat diaspora română cu „fiul lui Georgescu”? Analiza unui vicepreședinte al Parlamentului European
wowbiz.ro
Soția lui Dan Alexa, prinsă noaptea în vila lui Alex Bodi! Avem imaginile bombă!
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Sateliții rușilor, pericol mondial. București, printre posibilele victime
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Cine este cardinalul Robert Prevost și ce nume va primi noul Suveran Pontif
Cancan.ro
Ce a putut găsi Piedone într-un restaurant din București. Când a deschis ușa frigiderului, a înlemnit
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în televiziune. Marele actor a murit. A fost unul dintre cei mai respectați actori. O figura emblematică
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
Români, morți în casă, în Germania: Au fost împreună în baie, mult timp
Sondaj nou. Cifrele te lasă fără cuvinte. Care este situația nouă conform sondajului, românii au votat masiv este ireal ce se întâmplă
MediaFlux
Modificare importantă pentru clienții companiei Electrica și Engie. Intră în vigoare în luna mai
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Premieră în România: autostradă cu hub de mare putere pentru vehicule electrice. Stațiile, mai performante decât cele din Germania