Andreea Paul: Vom efectua un sondaj în iulie pentru a stabili candidatul dreptei la prezidenţiale

Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat Liberal (PDL) Andreea Paul a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă la Satu Mare, că în luna iulie va avea loc un sondaj de opinie cu potenţialii candidaţi ai Partidul Naţional Liberal (PNL) şi PDL la preşedinţia României, urmând să fie susţinut cel mai bine plasat dintre aceştia, transmite Agerpres.
Romania TV
27 iun. 2014, 13:01
Andreea Paul: Vom efectua un sondaj în iulie pentru a stabili candidatul dreptei la prezidenţiale

‘Sunt foarte mulţi care se cer candidaţi, dar ce am agreat noi în PNL-PDL a fost următorul lucru: luna următoare va avea loc o analiză sociologică, respectiv un sondaj pentru măsurarea unui candidat pe care-l propune pentru prezidenţiale PNL şi unul pe care-l propune PDL. Măsurătorile vor fi făcute de către noi, extrem de obiectiv, e în interesul ambilor parteneri să scoatem cel mai bun candidat, iar în numele PDL candidatul desemnat este Cătălin Predoiu şi noi pe el îl trimitem în competiţia cu candidatul ce va fi desemnat în acest weekend de către PNL. Cine va fi cel mai bun, ne aliniem în spatele lui toată dreapta şi mergem mai departe. Suntem obligaţi să scăpăm această ţară de guvernarea de stânga’, a declarat Andreea Paul.

Deputatul a mai arătat că Partidul Mişcarea Populară (PMP) poate decide dacă se alătură sau nu acestei construcţii a dreptei.

‘Vor decide ei înşişi ce vor să facă. Devin pe zi ce trece tot mai mititei. Îmi pare rău pentru ei, mi-aş fi dorit să avem în dreapta multe partide puternice şi mari, şi-ar fi plăcut să fie aşa, dar nu e asta realitatea’, a mai spus Andreea Paul.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
Cât costă mașina cu care Mihai Stoica a făcut accident. Oficialul lui FCSB nu vrea să audă de altă firmă!
Capital.ro
Ce se schimbă pentru pensionari în 2027. Planurile privind pensiile, salariile și ajutoarele sociale
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT