Andrei Baciu, avertisment despre valul şase al pandemiei. Restricţii şi un nou vaccin în România? „Virusul acesta nu va dispărea”

Valul şase al pandemiei de COVID-19 începe să-şi facă simţită prezenţa în România, iar experţii în sănătate publică avertizează că este posibil să ne confruntăm cu un vârf de numărului de infectări cu virusul SARS-COV-2 în luna august. Medicul Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a atras atenţia că subvarianta BA.5 a Omicron este mult mai contagioasă şi este posibil ca ţara noastră să primească un nou vaccin în toamnă.
Filip Stan
25 iul. 2022, 14:59
Andrei Baciu, avertisment despre valul şase al pandemiei. Restricţii şi un nou vaccin în România?

Dr. Andrei Baciu a explicat că reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au cerut cercetătorilor să dezvolte noi vaccinuri pentru a combate varianta Omicron.

”Ne vom supune acelorași reguli europene, în sensul în care orice vaccin trebuie să urmeze toți pașii de autorizare la Agenția Europeană a Medicamentului și numai în urma unei recomandări și emiterii autorizației de către Comisia Europeană, numai atunci poate fi administrat. Deci, în momentul când acesta va parcurge acești pași, putem să-l avem și noi în România, sperăm să fie cât mai devreme, în toamnă, sperăm în luna septembrie.

În acel moment, practic o să fie un vaccin adaptat variantei circulante, care să vină cu o eficacitate suplimentară”, a precizat Andrei Baciu, la Digi24.

În aceste condiţii, medicul a dat de înţeles că lupta cu virusul va ţine de măsurile de protecţie pe care ia fiecare în parte.

„Virusul acesta va exista cu noi de-acum încolo și vom vedea astfel de situații (valuri de infectări – n.r.), dar sperăm și credem că vor fi din ce în ce mai blânde, cu un impact din ce în ce mai mic asupra oamenilor, la nivel individual. Însă nu va dispărea. Și atunci este o chestiune de a adopta cât mai mult comportamente care ne protejează, dar la nivel individual, pentru că la nivel colectiv știm ce avem de făcut și nu cred că se va mai ajunge – cel puțin noi, în România, ferm nu luăm în calcul introducerea de restricții sau în niciun caz situații de genul lockdown”, a spus secretarul de stat. Andrei Baciu, potrivit sursei citate.

Citeşte şi: Bilanţ coronavirus 25 iulie 2022. Aproape 5.000 de noi cazuri COVID-19 în 24 de ore

Deşi subvarianta BA.5 a Omicron, care circulă în prezent, este mult mai contagioasă, autorităţile spun că persoanele aflate la risc sunt cele mai expuse odată cu creşterea numărului de infectări cu COVID-19.

„Această subvariantă BA.5 a Omicron este mai contagioasă, însă datele existente spun că nu vine cu severitate, cu un impact mai mare asupra organismului infectat. Vorbim cam de același tablou clinic, vorbim cam de aceleași persoane aflate la risc”, a precizat Andrei Baciu.

„Un singur element este nou, faptul că determină o reactivitate a anticorpilor mai scăzută, de unde vedem și din ce în ce mai multe cazuri de reinfectări. Oameni care s-au infectat în trecutul apropiat nu au dobândit o imunitate suficient de mare ca urmare a trecerii prin boală și atunci se pot îmbolnăvi. Deci, asta este o chestiune nouă, care a apărut în ultimele luni, senzația că am dobândit o imunitate, dar faptul că ne-am îmbolnăvit acum câteva luni de zile și avem o protecție (nu mai e o garanție) – într-adevăr, avem o protecție, însă aceasta este mai mică decât protecția pe care o câștigam prin trecerea prin boală în trecut, cu alte variante” ale coronavirusului, a explicat secretarul de stat, potrivit Digi24.

În prezent, sunt aproape 3. 000 de persoane sunt internate în spital, dintre care la terapie intensivă sunt 186 de adulți și trei copii. Specialiștii de la Ministerul Sănătății și de la Institutul Național de Sănătate Publică au făcut însă câteva scenarii, pentru că se previzionează o creștere a numărului de cazuri până la atingerea unui vârf.

„Sunt două scenarii: unul, să se atingă vârful mai repede, la începutul lunii august, iar cel de-al doilea scenariu – să se întâmple undeva spre sfârșitul lunii august. Oricum ar fi, vedem că e o creștere a numărului de cazuri”, a concluzionat Baciu.

Citeşte şi: PSD insistă cu reglementarea pieței energiei: Este soluția realistă care poate opri spirala scumpirilor

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
„Gigi Becali a interzis la Palat un mare om de fotbal”. Gluma zilei, inspirată din cartea lui Marcel Pușcaș
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT