Andrei Ivan: „Pentru mine Krasnodar e o rampă de lansare. Nu cred că există undeva în lume condiţii ca aici”

Tinereţea, modestia şi ambiţia i-au presărat un succes la care nu se aştepta. De la 150 de lei lunar, a ajuns la câştiguri de sute de mii de euro. Această performanţă financiară are în spate, însă, o poveste. Vorbim despre Andrei Ivan sau Jdechi, aşa cum era poreclit în copilărie, în schimbul căruia FC Krasnodar a plătit recent trei milioane de euro. Iar CS Universitatea Craiovea urmează să mai primească un milion de euro, dacă echipa din Rusia se va califica în Liga Campionilor, în cei cinci ani de contract ai lui Ivan.
Alina Costache
25 iul. 2017, 09:10
Andrei Ivan:

Chiar dacă alegerea sa a stârnit şi unele controverse, pe lângă laude, atacantul în vârstă de 20 de ani e convins că transferul în Rusia îi va deschide calea spre lumea de succes a fotbalului vestic.

Povesteşte-ne despre copilăria ta la Moreni.
Jucam fotbal de dimineaţa până seara. Mă duceam la şcoală, jucam fotbal. După aceea, mergeam la antrenamente, iar fotbal. Iar după ce terminam antrenamentele, luam mingea şi mă duceam singur la stadion. Stadionul se numea „Pompieri”, că era al pompierilor, şi mergeam acolo şi stăteam până când se întuneca. Atunci, toţi vecinii mei jucau numai fotbal. Aveam acelaşi program în fiecare zi. Îmi aduc aminte când mi-a cumpărat tatăl meu prima pereche de ghete. Am adormit cu ele în picioare. Cu mingile, la fel, dormeam cu ele în braţe. Eram de mic înnebunit după fotbal.

În mod organizat, cum ai început să joci?
Prima dată, m-au dus mama şi tata la fotbal, la antrenorul Mircea Petrescu. Aveam şase ani. El m-a învăţat să joc fotbal. În zilele de azi nu cred că mai există un asemenea antrenor. Şi vorbesc foarte serios. Nu vreau să îl laud, dar nu cred că mai există antrenori ca el. M-a învăţat să nu mă dau niciodată bătut şi să nu pun la suflet chestiile rele. După aceea, am plecat la Sporting Piteşti, acolo i-am avut antrenori pe domnul Drăguşin, domnul Dima şi pe Lucian Diaconescu. Am stat acolo trei ani, iar apoi am venit la Universitatea Craiova, unde am avut foarte multe de învăţat, de la colegii pe care i-am avut în Liga a doua şi de la cei pe care i-am avut recent.

Citiţi continuarea interviului pe www.prosport.ro

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT