Andrei Șerban îi recomandă lui Felix Alexa să se retragă de la TNB. Replica regizorului acuzat de hărțuire sexuală: ”Știi că sunt minciuni”

Celebrul regizor Andrei Șerban, unul dintre cele mai importante nume din lumea teatrului românesc al ultimelor decenii, îi cere colegului de breaslă Felix Alexa, care se confruntă cu acuzații de hărțuire sexuală, să se retragă de la Teatrul Național București (TNB), unde lucrează pentru punerea în scenă a unei piese de Molière.
Irina Dumitrescu
09 nov. 2026, 19:07
Andrei Șerban îi recomandă lui Felix Alexa să se retragă de la TNB. Replica regizorului acuzat de hărțuire sexuală: ”Știi că sunt minciuni”

Andrei Șerban, care îi reamintește lui Felix Alexa că i-a oferit să monteze primul său spectacol pe scena mare de la TNB, îi recomandă acestuia, într-o scrisoare deschisă, să facă acum ”necesarul pas înapoi”.

”Practica de ‘a face un pas înapoi’ în asemenea cazuri este des folosită, cel puțin în alte domenii decât teatrul! Este ceea ce cred că e necesar să faci tu acum. Cu cât îți dovedești nevinovăția mai repede, cu atât mai bine pentru toți. Dar, cât timp planează acuzațiile și plouă cu invective asupra TNB din cauza asocierii cu tine, e normal și demn ca tu să suspenzi colaborarea până dovedești că acuzațiile sunt nefondate”, îi transmite Șerban lui Alexa, printre altele.

Iată, mai jos, textul complet al scrisorii transmise de Andrei Șerban – directorul onorific al celui mai mare teatru din România.

“Scrisoare deschisă către Felix Alexa

Sunt sigur că îți amintești, Felix, că, abia ieșit de pe băncile IATC, ți-am oferit să montezi primul tău spectacol pe scena mare a Naționalului, când am fost primul director general al TNB după ’89. Erai un tânăr ‘cu viitor’, ‘pur și sensibil’, după părerea lui Biță Banu (n.r. George Banu), care te adora și a cărui influență te-a ajutat să-ți formezi o carieră.

Dar de acum câțiva ani am auzit mai mult despre un scandal în jurul tău, scandal care s-a aprins, apoi s-a stins, ca să se reaprindă recent, ba chiar să explodeze într-un mod negativ și opus creației artistice.

Reverberațiile stârnite devin din ce în ce mai nocive în colectivul teatrului, se creează ‘tabere’ în cadrul profesiei și în afara ei, spectatorii iau poziție și amenință cu boicotarea TNB. Este, pe scurt, o situație extrem de nocivă și radical contrară spiritului pe care ar trebui să-l cultivăm în teatru.

Prezumția de nevinovăție trebuie să primeze de fiecare dată când se fac acuzații, care trebuie susținute cu probe, dar și obligația celui care beneficiază de ea (în acest caz a ta) de a-și susține și dovedi nevinovăția.

Practica de ‘a face un pas înapoi’ în asemenea cazuri este des folosită, cel puțin în alte domenii decât teatrul! Este ceea ce cred că e necesar să faci tu acum. Cu cât îți dovedești nevinovăția mai repede, cu atât mai bine pentru toți. Dar, cât timp planează acuzațiile și plouă cu invective asupra TNB din cauza asocierii cu tine, e normal și demn ca tu să suspenzi colaborarea până dovedești că acuzațiile sunt nefondate.

Am acceptat recent titlul de director onorific al TNB cu dorința de a aminti aspirația din 1990 pentru un teatru în care calitatea și onoarea sunt cuvinte esențiale al unei comunități de artiști și spectatori.

Acum aud vorbindu-se mai mult despre dezonoare, dispreț și ură și cred că nu merităm să se reflecte asupra tuturor o pată personală (a oricui ar fi), care este decent să fie curățată la fel de personal, nu la umbra unui colectiv luat prizonier.

Fii generos, dacă ești capabil, față de toate și toți cei care se simt răniți de tine și fă necesarul pas înapoi!

Andrei Șerban”

Citește și A murit Florian Lungu. Vedeta de radio şi televiziune avea 83 de ani

Felix Alexa a reacționat rapid, subliniind că acuzațiile ce i se aduce sunt minciuni și că nu va face niciun pas înapoi. Mai mult, Alexa spune că va îi da în judecată pe cei care l-au defăimat.

“Dragă Andrei,

Cum adevărat spui, tu m-ai invitat pentru prima dată la TNB, în 1991, gest pentru care îți voi rămâne veșnic recunoscător.
Am ales să montez atunci o piesă celebră a lui Arthur Miller, ‘Vrăjitoarele din Salem’.
O piesa în care, după cum bine știi, câteva tinere din Salem, localitate din Statele Unite, îl acuzau de vrăjitorie pe Proctor, un om nevinovat. Fetele erau conduse în acest demers de distrugere, de Abigail, o tânără ce avusese o relație cu Proctor și care acum voia să se razbune pe el. Nebunia creată în jurul acestor fete, care intrau într-o stare de isterie, acuzând diverse persoane de ‘vrăjitorie’, ajunge la asemenea proporții încât John Proctor este spânzurat…fără nicio probă reală. Doar pentru că se crease ‘situația’ de care ele profitau, acuzând pe oricine aveau chef.
Cazul e real și se petrecea în America anilor 1700.

Miller scrisese piesa, devenită celebră, în 1953, ca reacție contra macartismului din America, care făcuse și el ravagii între intelectuali de frunte ce fuseseră puși degeaba la zid sau dați afară din funcții, pentru vini politice inventate sau exagerate.

Eu sunt acum în mijlocul unui scandal în care sunt acuzat, ca John Proctor, de multe lucruri complet false. Avantajul meu față de Proctor este că trăim, totuși, într-o lume, care chiar dacă e confuză, mai are, totuși, justiție.

Dragă Andrei,

NU voi face niciun pas înapoi, nu am de ce. Acuzațiile împotriva mea le știi foarte bine, de acum 4 ani. Nu e nimic nou. Și știi că sunt minciuni. Atunci mi-ai spus să rezist valului de ipocrizie și te-ai bucurat sincer, sper, când am revenit la TNB în 2023 și 2024, pentru a monta două spectacole, fără niciun incident.

Nimic nou nu s-a întâmplat de atunci, din 2022, doar isteria ‘vrăjitoarelor’ a crescut acum la proporții ireale. Dar, te rog, ai puțină răbdare înainte să decizi soarta artistică a unui om și a unui proiect teatral.

Tu și colegii mei, mulți de bună credință, ca și tine, simt că trebuie să reacționeze. Dar reacția trebuie să fie corectă.TNB nu este afectat doar de mine acum, eu sunt doar un pretext, ci de cei din interior sau exterior, care cu minciuni și strategii elaborate, vor să pună mâna pe direcția TNB. Sunt interese mari în acest sens și tu știi foarte bine asta.

Așa că, dragă Andrei, îți răspund cu respect și drag, NU VOI FACE NICIUN PAS ÎNAPOI…CI DIMPOTRIVĂ, ÎNAINTE, DÂND ÎN JUDECATĂ PERSOANE CARE M-AU DEFĂIMAT ȘI DEMONSTRÂND ÎN INSTANȚĂ MINCIUNA ȘI IPOCRIZIA LOR.

Acum repet la TNB ‘Tartuffe’ de Molière, o celebră piesă despre ipocrizie, o știi foarte bine. Și eu și actorii ne simțim foarte inspirați pentru spectacol de acest context mizerabil, în care replicile lui Molière despre ipocrizie ne sună la repetiții îngrozitor de actual. Nu trebuie să învingă ipocrizia în 2026 la TNB, asta riscă să aibă consecințe negative pe decenii!

Te invit cu drag la premiera Tartuffe de la finalul anului!

Felix Alexa”

Criticile privind angajarea acestuia la TNB în ciuda acuzațiilor de hărțuire sexuale s-au cristalizat într-o petiție semnată de peste 1.000 de nume. Printre acestea se numără și multe de actori ai celui mai mare teatru din țară – Richard Bovnoczki, Istvan Teglas, Ofelia Popii, Ilinca Goia, Natalia Călin, Cosmina Olariu, Diana Dumbravă, Emilian Oprea, Mihai Călin. Un alt actor de la TNB, Conrad Mericoffer, a demisionat în semn de protest faţă de angajarea lui Felix Alexa.

Semnatarii petiției cer: ”Efectuarea unui control de către Corpul de control al Ministerului Culturii la Teatrul Naţional ‘I.L. Caragiale’ din Bucureşti, privind procedura de angajare a domnului Felix Alexa, respectarea obligaţiilor legale de prevenire şi combatere a hărţuirii şi modul în care managerul a gestionat situaţia, inclusiv prin comunicatul public din 30 octombrie 2026, şi reevaluarea deciziei de angajare a regizorului, precum şi comunicarea publică, transparentă şi motivată a măsurilor concrete adoptate în urma acestei situaţii”.

”În anul 2022, o amplă investigaţie jurnalistică realizată de RISE Project a făcut publice mărturii ale unor foste studente şi partenere ale regizorului Felix Alexa, referitoare la presupuse fapte de hărţuire, abuz de putere, agresiune, intimidare şi şantaj profesional. Felix Alexa a respins public acuzaţiile care i-au fost aduse. În pofida existenţei acestor mărturii şi a dezbaterii publice generate de ele, în octombrie 2026 Felix Alexa a fost angajat de Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti. Ulterior anunţării angajării, au fost făcute publice noi mărturii, inclusiv din interiorul TNB. Actori ai instituţiei au descris explicit experienţe profesionale pe care le consideră abuzive, mai mulţi artişti şi mai multe artiste şi-au exprimat public refuzul de a mai colabora cu teatrul în actualele condiţii, un actor al TNB şi-a anunţat demisia. De asemenea, spectatori fideli ai Teatrului Naţional din Bucureşti au declarat public că intenţionează să nu mai meargă la spectacolele teatrului”, se menționează în aceeași petiție.

Citește și Victor Ciutacu: „Abia aștept să facă deştepţii ăştia reforma administrativă şi să anunţ cu mândrie că sunt născut în comuna Sinaia”

Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a promis toleranță zero față de abuzuri și hărțuire, în urma valului de critici stârnit de angajarea regizorului Felix Alexa la TNB.

”În mandatul meu, vom aplica o politică de toleranţă zero faţă de orice formă de hărţuire sau abuz şi vom urmări respectarea obligaţiilor legale de prevenire şi combatere a acestor fapte.

Încurajez toate persoanele care se confruntă cu astfel de situaţii în cadrul acestor instituţii să le semnaleze la adresa [email protected]. Comisia dedicată va analiza fiecare sesizare cu promptitudine şi va propune măsurile prevăzute de lege. Nimeni nu trebuie să se teamă de consecinţe profesionale pentru că a vorbit.

Deciziile de personal aparţin managerilor instituţiilor, însă toate instituţiile publice de cultură aflate în subordinea Ministerului Culturii vor fi monitorizate în ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor legale de prevenire şi combatere a hărţuirii. Fiecare sesizare va fi tratată cu seriozitate şi fermitate, cu respectarea drepturilor tuturor persoanelor implicate”, a transmis Ioana Ciocan, pe Facebook.

Regizorul Felix Alexa pregătește o nouă montare pe scena Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, urmând să pună în scenă piesa „Tartuffe” de Molière. Spectacolul aduce pe scenă o distribuție remarcabilă, din care fac parte: Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Marius Manole, Emilia Popescu, Alexandru Potocean, Fulvia Folosea, Andrei Calu și Marcelo Cobzariu.

Lansată în 2024 de Asociația RISE Project, „Harta hărțuirii sexuale în sistemul de învățământ din România” surprinde doar o parte a abuzurilor din școlile românești. Acest demers continuă eforturile inițiate de „Catedra de Abuz” — primul proiect jurnalistic de amploare dedicat documentării acestui fenomen în mediul academic. Pe parcursul a doi ani de investigații, proiectul a scos la lumină mărturiile tulburătoare ale zecilor de studente care s-au confruntat în universități cu umilințe, hărțuire și abuzuri de natură psihică, fizică sau emoțională.

Printre anchetele publicate, una documentează în detaliu experiențele traumatizante a 14 studenți și studente în raport cu regizorul și profesorul Felix Alexa, întinse pe parcursul a aproape două decenii în cadrul UNATC.

Mărturiile descriu un tipar repetitiv: avansuri sexuale, mesaje insistente, urmăriri, amenințări și șantaj profesional. Deși acest articol a determinat universitatea  să interzică oficial relațiile intime între profesori și studenți, regizorul continuă să predea în instituție.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Cine este Bogdan Costicea, omul la care a apelat Gigi Becali! L-a adus pe Octavian Popescu la FCSB
Capital.ro
O nouă alertă aeriană luni la granița cu Ucraina. Avioane F-16, ridicate de la sol după detectarea unei ținte în apropiere de Sulina
Playtech.ro
O nouă minivacanță se apropie pentru elevi și angajați. Câte zile libere vor avea românii de Ziua Națională
Adevarul
Razie în centrul Moscovei. Sute de tineri au fost luați din parc, duși la secție și presați să semneze contracte cu Armata
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fotbalistul de 8.000.000 de euro a refuzat convocarea lui Gică Hagi: ”Asta e opțiunea lui”
MediaFlux
Dispar sute de localități din România! Anunț oficial de la cel mai înalt nivel
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT