Andronescu, despre respingerea Bac-ului profesional: E păcat. Iau în calcul emiterea unei ordonanţe

Ecaterina Andronescu a precizat marţi, pentru RTV.NET, că ia în calcul introducerea bacalaureatului profesional prin ordonanţă de urgenţă, astfel încât să nu mai fie nevoie de parcurgerea întregii proceduri parlamentare.
Raul Florea
09 oct. 2012, 15:59
Andronescu, despre respingerea Bac-ului profesional: E păcat. Iau în calcul emiterea unei ordonanţe

„Dacă nu avem încotro, vom apela la ordonanţa de urgenţă. Este păcat, pentru că bacalaureatul profesional este aşteptat de foarte multă lume. Deocamdată vom aduce, luni, legea din nou la Camera Deputaţilor şi urmează să vedem”, a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, pentru ROMÂNIATV.NET.

Legea prin care este introdus bacalaureatul profesional, alături de bacalaureatul naţional începând cu acest an şcolar, a fost retrimisă, marţi, de către preşedintele Traian Băsescu Parlamentului.

Respectivul act normativ fusese adoptat de Senat în urmă cu două săptămâni în regim de urgenţă prin introducerea unei modificări aduse unei Ordonanţe de Urgenţă a cabinetului Boc. 

Preşedintele precizează în cerere că potrivit punctului 2, Articolului 1 alin. (4) din Legea privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 73/2010 pentru modificarea Legii învăţământului nr. 84/1995, absolvenţii ciclului superior al liceului au posibilitatea de a dobândi diploma de bacalaureat profesional care le dă dreptul de acces pe piaţa muncii, fără drept de acces în învăţământul superior. Totodată, examenul de bacalaureat profesional este reglementat, în termeni generali, în cuprinsul acestei legi.

„Considerăm că introducerea bacalaureatului profesional la o dată ulterioară începerii anului şcolar, precum şi insuficienta reglementarea a acestuia, este de natură să afecteze calitatea învăţământului şi buna desfăşurare a examenului de bacalaureat pentru anul viitor. Intrarea în vigoare, la o lună după începerea anului şcolar, a unei legi care modifică modul de susţinere a bacalaureatului din acel an şcolar este de natură să genereze instabilitate și impredictibilitate. Apreciem că elevii au nevoie de o înţelegere amănunţită şi aprofundată a opţiunilor pe care le au, cel târziu la începutul anului şcolar. Mai mult, chiar legea în discuție prevede, la punctul 3, Articolul 2 alin. (5) faptul că modul de organizare și de desfășurare, precum și conținutul programelor de examen ale bacalaureatului profesional se dau publicităţii înainte de începerea anului şcolar”, se arată în cererea de reexaminare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT